Inflaţie verbală

Dacă un cuvânt spus acum poate evita mult mai multe mâine sau poate duce la sporirea lui cu încă o sută, oare cât de important este să spui un lucru just, care mai apoi s-ar putea pierde în inflaţia verbală? Poţi să-l spui plecând de la premise şi anticipând urmări ce vor da lucrului spus cea mai mare valoare. Totuşi, dacă valoarea fiecarei afirmaţii constă în continuitatea şi coerenţa discursului care trebuie întreţinut, alegerea posibilă va fi doar între a vorbi fără încetare şi a nu vorbi niciodată.

Povestea lui niciodata...

Să nu te gândeşti nicio clipă că esti imună; aproape niciodată nu se întâmplă asta.

Niciodată nu e prea târziu pentru fapte nesăbuite; suntem neştiutori indiferent de vârstă.

Nu învăţam niciodată din experienţă; în acele momente de euforie uităm, experienţa devine o parte straină de noi.

Oricât de minunate ar fi lucrurile, oricât ne-am pregătit de bine, mereu va exista încă ceva care să ne surprindă, să ne zăpăcească şi să ne dea întreaga existenţă peste cap. Alteori niciodată devine acum şi este de-ajuns o clipă de spontaneitate pentru a descoperi acel moment de imprevizibil. Apoi vei vrea să crezi că aceste momente pot fi lăsate pentru niciodată şi că te poţi pierde într-o liniste pe care nu vei ştii să o defineşti. Din păcate, niciodată este mereu prezent ca un viitor din care ne place să facem parte, oricât de mult am nega. Afirmăm că niciodată nu o să mai alegem o cale complicată, dar cu toate acestea întotdeauna ne îndreptăm către ea, plini de nerăbdare.

Într-un moment de mustrare, conştiinţa mea mă ruga să nu mai îmbrăţişez ideea de niciodată. Mi-a spus că mi-a apreciat efortul, dar cu cât am vrut mai mult să mă agăţ de această ideea, lucrurile au ieşit tocmai invers şi niciodată a devenit prezent. În final, m-a rugat să nu mai uit povestea lui niciodată şi de fiecare dată să fac exact ceea ce simt, fără să mai raportez la timp, la momente, la niciodată...

Prea târziu

Când simti că timpul propice a trecut, când ţi se refuză ori ţi s-a refuzat vreme îndelungată un lucru, consideri că el vine prea târziu, chiar dacă, de fapt, câştigându-l cu multă trudă, îl primeşti cu bucurie? Până la urmă cum este? Oare prea târziu nu există, ci doar târziu, şi mai bine târziu decât niciodată? Şi cum nicioadată părea mai aproape, oare mai contează momentul în care se întâmplă un lucru pe care l-ai tot sperat? Zâmbetul şi trăirea din acel moment pot învinge reproşul dat de prea târziu?