Un altfel de joc...

Liniste explozivă, sentiment de întregire, de găsire a unui lucru pe care îl căutam, dar pe care nu ştiam să-l identific. Toate…pentru că am facut exact ceea ce îmi propuneam să nu fac: am început un joc cu o slăbiciune care este conştientă de efectul ei. O slăbiciune fascinantă, o slăbiciune care ştie să mă provoace, să mă convingă. Cuvintele noastre se contrazic de fiecare dată, ne asigurăm de toată indiferenta, apoi într-un final urmează o regăsire dulce, pătimaşă, care stârneşte prea multe zâmbete. Jocul se complică, slăbiciunea devine din ce în ce mai insistentă. Eu cedez, fiind dependentă de sentimentul de linişte si de zâmbete. Nu se mai dă nicio luptă interioară, nu mai există gânduri de genul: “ar fi mai bine să nu…”. Cred că singura întrebare care rămane în final este: unde poate să ducă aceast joc, oricât de frumoasă ar fi slăbiciunea?

Tu...

Un zâmbet cu gândul la un moment în braţele tale , o privire caldă care ştie să ajungă în acel punct care mă face să devin mai visătoare. Tu…eşti tu. Tu, cel care m-ai facut să cred că unele legături sunt indestructibile, tu cel care mă înţelegi chiar şi atunci când nu ştiu să mă exprim. Tu, cel lângă care orice lucru pare firesc, poate tocmai pentru că orice căutare s-a oprit. Sunt acolo unde mi-am dorit şi zâmbesc. Zâmbesc pentru că multe cuvinte mi se par inutile. De cele mai multe ori e suficient să fii atent la o persoană doar o fracţiune de secundă, ca să-ţi dai seama cum se luminează în preajma ta. E ceva involuntar, ce vine din interior şi nu-şi găseşte explicaţia în cuvinte. Aşa e şi cu tine, acesta e efectul cel mai frumos pe care îl ai asupra mea.