Viaţă duplicitară

Liniştea interioară revine atunci când hotărăşti să termini cu viaţa duplicitară, când încerci să recuperezi privirea plină de uimire copilărească a celuilalt. Te laşi dusă de val şi îţi dai seama cât de usoară este viaţa atunci când alegi din nou ceea ce ai ales odată, la vremea sa. In fond, poate că aceasta este formula: să te desparţi pentru a te împăca. Acum, că eşti în stare s-o faci totul va fi ca înainte.

De ce uneori este mai comod să revenim la relaţii anterioare, chiar dacă ne dăm seama că putem avea mai mult, putem fi mai îndragostiţi şi că relaţia la care revenim prezintă doar comoditate şi siguranţă pe care nu este nevoie să le întreţinem?

Tu...

Un zâmbet cu gândul la un moment în braţele tale , o privire caldă care ştie să ajungă în acel punct care mă face să devin mai visătoare. Tu…eşti tu. Tu, cel care m-ai facut să cred că unele legături sunt indestructibile, tu cel care mă înţelegi chiar şi atunci când nu ştiu să mă exprim. Tu, cel lângă care orice lucru pare firesc, poate tocmai pentru că orice căutare s-a oprit. Sunt acolo unde mi-am dorit şi zâmbesc. Zâmbesc pentru că multe cuvinte mi se par inutile. De cele mai multe ori e suficient să fii atent la o persoană doar o fracţiune de secundă, ca să-ţi dai seama cum se luminează în preajma ta. E ceva involuntar, ce vine din interior şi nu-şi găseşte explicaţia în cuvinte. Aşa e şi cu tine, acesta e efectul cel mai frumos pe care îl ai asupra mea.