1 nov. 2010

Personalitate

Unii dintre noi am spune că femeile încep să iubească numai atunci când sunt iubite sau măcar cred acest lucru. Despre bărbaţi am spune că îşi dezvăluie sufletul pe zone succesive, precum o femeie îşi dezvăluie corpul. Totuşi, de multe ori observăm ca persoana îndrăgostită îşi pierde personalitatea. Fiecare persoană îndragostită spune că are personalitate, încearcă să îi facă pe alţii să creadă, dar nu-i întotdeauna adevărat.

De multe ori adevărata personalitate abia atunci se conturează, o personalitate care nu mai ţine cont de reguli şi care încearcă să devină ceea ce îşi doreşte persoana iubită. Iar unul dintre lucrurile cele mai importante pe care şi le însuşeşte această personalitate este că dacă iubim cu adevărat, nu trebuie să dăm prea mare importanţă faptelor acelora pe care îi iubim. Avem nevoie de ei, îi admirăm aşa cum sunt, le îndrăgim defectele şi în final, devin singurii care ne ajuta să trăim într-o anumita atmosferă, care ne devine din ce în ce mai dragă. E atmosfera în care noua personalitate învaţă să fie mai maleabilă, mai înţelegătoare şi mai inventivă.

Voi ce credeţi? Există reguli în dragoste? Sau dragostea are propria personalitate, ce nu respectă nicio regulă?

9 comentarii:

  1. nu exista reguli in nimic. de ce in dragoste ar trebui sa existe?Totul depinde de persoane. Sunt persoane care din dragoste isi schimba personalitatea, modul de viata...etc( sau macar incearca sa o faca.Mi sa intamplat si mie), si sunt persoane care nu vad motivul unor schimbari(din care fac parte si eu, acum).
    De ce sa ma schimb? de ce sa incerc sa fiu ceva ce cred ca persoana iubita vrea?
    Sunt sigur ca vrea sa fiu intr-un anumit mod?
    Si cel mai important:SUNT SIGUR CA MA IUBESTE?. de ce ar trebui sa imi schimb personalitatea pentru o persoana sau sentiment care nu este certitudine? ca sa pot sa redevin ce eram(in cazul in care nu este dragoste)? e doar o energie aruncata in vant!
    Personalitatea unei persoane nu se schimba niciodata. Se poate doar modifica o mica parte a acesteia.
    EX. chiar daca te iubesc nu cred ca as putea sa ti-o spun fatza in fatza. de ce? pentru ca eu am o personalitate! in personalitatea mea isi au precedenta urmatoarele: rusinea,frica reactiilor pe care le poti avea, frica falimentului...etc. Si dupa cum vezi nici dragostea nu ma poate face sa imi schimb personalitatea. In cel mai fericit caz.... mi-as putea schimba modul de viata(maxim 10%..... ceea ce mi s-a intamplat la un moment dat )
    Dragostea nu are reguli.... sau mai bine zis are doar una: iubeste pentru tine. Iar aceasta regula ....are mai multe ramuri ce variaza de la persoana la persoana.
    Cand sunt indragostit de o anumita persoana.... nu mai exista altcineva ci doar numere.
    Tu ce zici"Există reguli în dragoste?"

    Reguli exista... si nu exista. noi ne facem regulile :))

    RăspundețiȘtergere
  2. @Black Angel: Eu nu cred ca exista reguli in dragoste, exista doar liberatatea de a face ceea ce simti. Chiar si schimbarea aceea, acolo unde apare, reuseste doar cand vine din proprie initiativa.

    Personalitatea la care am incercat sa ma refer in articol, e cea completa, pe care reusim sa o descoperim doar atunci cand suntem cu adevarat indragostiti. Schimbarea nu se face pentru ca este necesara, pentru ca altfel nu am fi placuti, ci este doar o adaptare :D

    RăspundețiȘtergere
  3. "Iar unul dintre lucrurile cele mai importante pe care şi le însuşeşte această personalitate este că dacă iubim cu adevărat, nu trebuie să dăm prea mare importanţă faptelor acelora pe care îi iubim".

    Subscriu cu ambele mâini.

    Iar intrebare e legata de concluzie. Exista o regula, zic eu, sa nu sufocam persoana iubita cu pretentiile si nevoile noastre, sa o lasam sa respire si sa nu incercam sa o schimbam in ce am vrea noi sa fie. Daca iubirea curge in / din ambele directii, va intelege cam ce am vrea fara sa o agasam. Si se va schimba crezând ca asa vrea ea :-)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Dragos: Multumesc pentru ca esti de acord :)

    "Daca iubirea curge in / din ambele directii, va intelege cam ce am vrea fara sa o agasam. Si se va schimba crezând ca asa vrea ea :-)". Foarte frumos argumentat si sunt de acord ca daca incercam voit sa schimbam pe cineva, doar dam nastere la prea multe discutii si treptat relatia devine o povata. :D

    RăspundețiȘtergere
  5. @ Alexandra, cu siguranta ar deveni o povata, si anume "Asa nu!". Pe de alta parte, ar deveni si o povara ... :-)

    RăspundețiȘtergere
  6. "Chiar si schimbarea aceea, acolo unde apare, reuseste doar cand vine din proprie initiativa. "
    eu ce ziceam? ca noi ne facem regulile atunci cand nu exista.
    in plus.... nu toate persoanele indragostite se schimba. deci ??

    "este doar o adaptare" exact.... este doar o adaptare. ori esti cum vreau ori nu te iubesc! normal ca e doar o adaptare.
    te asigur ca daca nu ar fi cum vrei si cum iti place tie.. nu l-ai mai iubi. si stii de ce? din acelasi motiv pentru care nu ma iubesti pe mine... sau pe vecinul tau... sau pe Dragos... sau pe Wally. pentru ca nu poti iubi ce nu cunosti. si nu poti cunoaste ce nu iti place. deci poti iubi doar ce iti place. Motiv pentru care se fac compromisuri,schimbari si "adaptari". Deci pana la urma exista reguli in dragoste!cum ar fi : fa ceea ce simti;fa totul pentru dragoste...etc.Si astea sunt reguli pe care ni le inpunem noi.
    Dar ce mai conteaza? oricum nu depinde de noi,ci de persoana pe care o iubim.
    Nu pot face nimic ca sa fiu iubit de persoana iubita.... deci nu depinde de mine. :))
    Pacat ca" liberatatea de a face ceea ce simti" nu iti da iubire :)))))

    RăspundețiȘtergere
  7. @Black Angel: "ori esti cum vreau ori nu te iubesc! normal ca e doar o adaptare." - mi se pare putin radical.

    Cred ca daca exista reciprocitate, adaptarea vine de la sine, cei doi ajung la o intelegere tacita si se creaza acea atmisfera, departe de a fi ceva obligatotiu, fortat :D

    RăspundețiȘtergere
  8. Cred ca exista reguli. Regulile acestea depind de cei implicati, de sinceritatea fiecaruia, de daruirea fiecaruia etc. Ne adaptam, asta e clar, dar ne adaptam atat cat sa nu ne fie alterata personalitatea individuala, dar sa-i permita si celei a cuplului sa se dezvolte armonios. E frumos sa ai anumite reguli, e mai safe asa, nu in sensul unui contract, ci in sensul constientizarii anumitor lucruri. Pana la urma nu suntem permanent in al noualea cer...:)

    RăspundețiȘtergere
  9. @Roxana: Cunosc pe cineva care mai in gluma mai in serios, de fiecare data cand aparea o problema, spunea: "ce, am semnat vreun contract?":D Acum depinde de persoana: unora le plac regulile si asa cum spui ofera siguranta, altii incearca sa le evite pe cat de mult posibil :D

    RăspundețiȘtergere