Nostalgie de duminica

Aceeaşi spectatori, aparent acelaşi joc, doar un singur chip lipseşte acum din acea duminică ce părea întotdeauna previzibilă. Locul rămăsese la fel de frumos şi încă te ajuta să evadezi din mijlocul problemelor, a gândurilor şi a întrebărilor. Acolo reuşeam întotdeauna să zâmbesc, să visez, să vreau să merg mai departe oricât de sumbre păreau unele duminici. Nucul bătran, banca pe care am petrecut ore întregi, priviri ce se transformau în zâmbete jucăuşe. Duminici nostalgice, duminici insorite, duminici pline de trăire.. în acel loc, locul de duminică.

Toate au rămas acolo, doar chipul a dispărut..Oare îti aminţesti uneori de acele zile si de chipul care a încercat să te facă de atâtea ori să zâmbeşti şi să crezi că orice ar fi, va incerca să-ţi fie alături? Ce rămâne în final? Un zâmbet şi o nostalgie de duminică, dorul de locul preferat şi întrebarea: ce îţi vei aminti tu? Curând un alt chip va completa jocul, dar poate nu va îndrăgi şi locul..

Concediu invizibil

Dacă ar depinde de mine, după concediu trebuie să urmeze încă doua zile libere în care să mă împac cu gândul că iar trebuie să mă trezesc devreme, să ajung la birou…şi mai grav, să recuperez ceea ce aş fi făcut în săptămana iberă. Există şi o parte frumoasă, am avut de recuperat şi povestile şi pauzele de cafea la care am lipsit. Apoi, după ce am recuperat, ar mai fi necesare încă 2 zile libere, în care să-mi fac planuri pentru noul an, aşa cum îmi propuneam în fiecare an, atunci când reîncepea şcoala. Abia atunci entuziasmul poate reveni şi aş lăsa starea aceasta în urmă. Ce drăguţ ar fi un concediu pus pe şotii, aşa cu un zâmbet larg , care să lase starea de “mai vreau” în urmă. Acestea fiind spuse, săptămana aceasta mi-am luat un concediu invizibil şi încă sunt departe…cu gândul.

Voi cum aţi reintrat în ritm după concediu? Ce părere aveţi, există nostalgie de după concediu, când trebuie să revenim la lucrurile obişnuite?