Stop

Aproape întotdeauna, adevărul este la îndemână. De cele mai multe ori, devine un personaj din viaţa noastră. Încearcă să se afirme, învaţă să dea dovadă de răbdare, pentru ca într-o zi să fim capabili să-l luăm in seamă, să-l apreciem şi să-l lăsăm să ne influenţeze. Până atunci, noi alegem ce vrem să credem, iar uneori e mai confortabil să negăm adevărul, chiar dacă îl intuim şi suntem conştienţi de prezenţa lui.

Cum ar fi dacă am spune stop mai des, dacă am lua o pauză pentru a fi raţionali şi a vedea acest adevăr, la timp…? De fapt, la timpul în care începe să ne fie dor de noi, noi care ştiam să zâmbim şi care altădată ne simţeam mai împăcaţi cu noi insine? Cum ar fi dacă, această melancolie ar fi risipită de un simplu stop, un simplu moment de răgaz? Un stop care se intersectează cu adevărul, şi brusc redevenim noi …

De ce, dacă de multe ori adevărul este chiar faţa noastră, alegem să-l ocolim?