Dincolo de exterior

Aparent, de cele mai multe ori faptele cuiva pe care afirmăm că îl cunoaştem devin previzibile. Jocul cunoaşterii devine un joc de şah în care anticipăm cu uşurinţa mutările posibile. Nu de puţine ori ni se reproşează: “dar de unde ştiai că aşa o să fac?” Totuşi, cât de mult mai suntem dispuşi să vedem dincolo de exterior, dincolo de ceea ce este evident? Cât de mult încercăm să înţelegem că şi persoana despre care afirmăm acele lucruri, şi-a trasat niste limite? Oare nu toţi ne impunem limite cu care ne obişnuim, limite care uneori ne amendează pasiunile sau care ne atrag atenţia atunci când suntem pe cale să depăşim măsura? Limite care ne caracterizează, limte care stabilesc un echilibru între exces şi masură, limite pe care nu le înfruntăm. Deci, cât de mult mai suntem dispuşi să cunoaştem cu adevărat ceea ce se află dincolo de exterior? Care este motivaţia necesară pentru a face acest lucru?