Oportunitate sau compromis?

Alegeri, compromisuri, decizii pe care le luăm…Indiferent că sunt raţionale sau impulsive, întotdeauna în spate rămân lucrurile la care renunţăm în favoarea acestora, sau astfel spus costul de oportunitate, care reprezintă cea mai bună şansă sacrificată.. De câteva zile, mă întreb care este costul de oportunitate în cazul unei relaţii? Sau poate că relaţia în sine este un cost de oportunitate pozitiv şi lucrurile la care renunţăm în cazul acesta sunt: singurătatea şi frustrările?

Să spunem că acea relaţie este frumoasă, dar necesită din ce în ce mai multe lucruri la care trebuie să renunţăm. Iniţial se renunţă pentru că părţile nu se cunosc atât de bine, sau pentru a se evita certuri. Dar până unde pot merge aceste compromisuri? Ce se întâmplă cu costul de oportunitate? Ce facem daca acesta începe să însumeze din ce în ce mai multe lucruri care ne caracterizau sau lucruri care ne-ar fi ajutat să ne dezvoltăm în relaţia respectivă? Dacă toate aceste compromisuri reprezintă îngrădiri, iar costul de oportunitate înseamnă libertate, ce înclină balanţa în favoarea compromisurilor, pentru care de multe ori este mai simplu să optăm?

Voi ce credeţi? Există cost de oportunitate în relaţii sau chiar relaţia este un cost de oportunitate care cântăreşte mai mult decât compromisurile pe care suntem nevoiţi să le facem?