Indiferenţă

Toţi putem iubi atunci când ni se răspunde tot cu dragoste. Situaţia opusă ne cere să depunem efort şi ne ambiţionăm să credem că indiferenţa poate fi îmblânzită, poate fi controlată. Uneori pretindem a fi ceea ce credem că şi-ar dori acea persoană, alteori ne oferim cu sinceritate, gândindu-ne că e imposibil să nu existe o calitatea de-a noastră care să nu placă.

Ne pierdem în gesturi rebele, fără să ne dăm seama că de cele mai multe ori lucrurile mărunte, făcute cu sinceritate, au cel mai frumos efect. Poate că atunci când noi înţelegem că indiferenţa este triumfătoare în cele mai multe cazuri, persoana respectivă va simţi lipsa acelor lucruri aparent banale, dar care au adus un zâmbet frumos. Poate că acesta este cel mai natural mod in care lucrurile se pot schimba în favoarea noastră.

Indiferent de ce turnură iau lucrurile, de multe ori nu ne dăm seama că suntem în primul rând indiferenţi fată de noi. De ce spun asta? Pentru că de multe ori uitam să ne mai întrebăm ce am învăţat din acea experienţă şi ce am apreciat cu adevărat la acea persoană, lăsând deoparte satisfacţia pe care am fi simţit-o dacă lucrurile ieşeau aşa cum ne propusesem. Apoi, refuzăm să vedem că cele mai frumoase trăiri le avem fără să fie nevoie de influenţa noastră. Astfel, încă de la început, se dă o întrecere între indiferenţa faţă de noi şi indiferenţa unei persoane, indiferentă care uneori este doar mascată pentru a avea timp să afle ce şi cum despre cealaltă persoană.

Nu mereu ne îndrăgostim nebuneşte şi nu mereu ni se răspunde la fel, dar poate că dacă mai întâi am îmblanzi indiferenţa noastră, startul care părea eşuat, ar putea fi în favoarea noastră.