Contradicţie, definitiv, zâmbete, momente frumoase, situaţii sufocante care mai apoi sunt compensate printr-o stare de linişte totală..Un amalgam de stări, acelaşi déjà vu care implică o alegere imediată, dar definitivă de această dată.
Ar fi uşor dacă am putea cântari ce contează mai mult în luarea acestei decizii…Cum ar fi să luăm în calcul doar momentele frumoase având în vedere că poate treptat vom găsi şi o soluţie pentru ceea ce uneori pare sufocant? Sau să analizăm fiecare lucru care trebuie să fie altfel, dar indiferent de implicare pare imposibil..
Doar că nu putem cântări, momentele se întrepătrund, iar dorul de acele momente pentru care ştii că merită să încerci, duce la accentuarea acestei nevoi de a lămuri lucrurile..Urmează o zi de nostalgie, o zi de hotărâre, o zi în care îti spui că nu vrei, apoi alta în care realizezi că vrei şi că o sa te implici şi mai mult..
Şi totuşi, în final ajungi să iei o decizie puţin ameţită şi afirmi că e definitiv. Vrei să fii sigur de ea şi adaugi extrem de definitiv, cât se poate de definitiv, cel mai definitiv. În final, ceva din noi rămâne prins în acel dor, iar partea conştientă se decide să se agate de un cuvânt care pare să aibă sens…dar care totusi poate fi zdruncinat la cel mai mic semn că mai există o posibilitate ca lucrurile să fie altfel.
