Dorinţe atemporale

Dorinţele nu pot fi nici provocate, nici înăbuşite după cum am vrea. Ele pornesc din adâncurile cele mai ascunse ale fiinţei noastre, fie că sunt bune sau rele. Se nasc fără să ne dăm seama, doar ne trezim cu ele şi atunci le acceptăm, gândindu-ne că ne reprezintă, că îmbracă atât de bine forma sentimentelor noastre.. Uneori se ascund, alteori se îndeplinesc. Poate că o dorinţă adevărată, nu dispare niciodată, doar ne lasă senzaţia că am trecut peste acel lucru pe care ni-l doream atât de mult. Doar că în timpul care trece fără ca acea dorinţă să se mai facă simţită, noi ne schimbăm, învaţăm lucruri noi, ne fixăm alte ţeluri. Oare când dorinţa reapare ne întrebăm dacă ni se mai potriveşte? Sau încă ne place să ne agăţam de acea senzaţie din trecut şi nu reusim să ne dăm seama că dacă acum acel lucru s-ar putea împlini, nu am mai avea nicio satisfactie? Hmmm… dorinţele pot fi atemporale, pot să reziste schimbărilor prin care trecem, pot sa ni se potrivească în orice moment?