Jumătăţi de masură

Sferturi, jumătăţi de masură, momente frumoase dar contra cronometru. Fiecare parte ne face să ne dorim mai mult întregul, să visăm la acest moment când poate totul va fi posibil.. Cum renunţăm la jumătăţile de măsură când chiar şi ele ne plac, când par sa fie mai bune decât gândul de a renunţa? Care este compromisul pe care îl facem atunci când nu suntem dispuşi să forţăm nota şi să spunem gata cu jumătăţile de măsura? Ce alegem: “totul” sau “nimic”? “Totul” pare atât de frumos, “nimic” pare trist la început, dar poate că în timp va duce la linişte, la descoperirea altor stări chiar mai frumose.