Wonderland

Gotye- Somebody That I Used To Know

2011-12-10T20:46:00.000+02:00

Maturitate vs. Imaturitate

2011-12-10T10:47:00.001+02:00

"Femeileimature îşi păstreazaagenda complet goală şiasteaptă să lesune un bărbat. Femeile mature îşifac propriile planuri şi îi spun cu graţie bărbatului pe care îlapreciază că estebinevenit în acele activităţi lacare doreste să participe. Femeile imature vor să-l controleze pe bărbatuldin viaţa lor.Femeile mature ştiucă, dacă bărbatul este cu adevăratal lor, controlatul este absolut inutil. Femeile imature îl "verifică"pe bărbatul care nu le-a sunat.Femeile mature sunt preaocupate ca să observe că elnu a sunat.

Femeileimature încearcă să "înlănţuiască" un bărbatutilizand sexul. Femeile mature ştiucă numai sex-appealul de tip mental poate determina un bărbat săvrea să te "înlănţuiască" el pe tine. Femeile imature falsifică manifestărileplăcerii sexuale, ori aşteaptă cuminti sătermine barbatul ceea ce face el acolo în modegoist ori prostesc...Femeile mature, înaceeasi situaţie, spun "Opreşte-te",se ridica, se îmbracă şi pleacă.

Femeilorimature le este frică de perioadele încare sunt pe cont propriu.Femeile mature apreciază aceste perioade şi leutilizează ca timp preţios,în care poţirealiza mari progrese personale.

Femeileimature ignoră "băieţii buni". Femeile mature ignoră "băieţii răi".Femeile imature îl pot aduce pe un bărbatla orgasm, femeile mature îlpot aduce pe barbat acasă. Femeile imature sunt permanent îngrijorate ca nu sunt suficient de frumoase sau bunepentru un anume bărbat. Femeile mature ştiuca sunt suficient de frumoase sau suficient de bune pentru oricare bărbat. Femeile imature încearcă samonopolizeze tot timpul bărbatuluilor. Femeia matură realizează că îi poate oferi liniştită spaţiulde care are nevoie unui barbat - asta va face timpul petrecut apoi în cuplu chiar mai plăcut şi special - şipleacă să sedistreze cu proprii prieteni.

Femeileimature sunt rănite de un bărbatşi-i fac pe toti ceilalţi bărbaţi să plătească păcatele aceluia. Femeile mature ştiu ca acela a fost doar UN bărbat.Femeile imature se indrăgostesc şivanează obiectul afecţiuniilor până în pânzelealbe, ignorând toate semnalele pe care le primesc şi toate realitătilecare nu se potrivesc cu iluziile lor dragi. Femeile mature ştiu că,uneori, cel pe care îl iubeştinu te poate iubi pe tine şi îşi văd deviaţa lor mai departe, fără amăraciuneşi furie."

Tăcere...

2011-12-04T11:04:00.001+02:00

Uneori avem nevoie doar de tăcere…Indiferent cât de grele sau de interesante sunt încercările prin care trecem, de multe ori simţim nevoia unui moment de răgaz, în care sa ne ascultăm doar pe noi pentru a ne regăsi..Apoi, urmăm tăcerea, o asociem cu toate acele gânduri care încă ne fac să revenim la lucruri care deja şi-au pierdut farmecul, dar încă îmbracă o formă atrăgătoare…Iar când suntem pe cale sa cedăm pentru a face iar acelaşi lucru, ne amintim că poate tăcerea aceasta care deja nu mai e forţată, ne poate face să ajungem mai uşor la acele lucruri noi pe care ni le dorim..

Poate că uneori tocmai prin aceasta tăcere învăţam să nu ne mai lăsăm influentaţi, dar mai ales în final, dupa ce am acceptat tăcerea, putem să zâmbim liberi de orice alt gând…

Slowly...

2011-08-22T12:07:00.000+03:00

Mr. Popper's Penguins

2011-07-14T12:31:00.001+03:00

Inspirat din cartea pentru copii cu acelasi titlu din anul1938 a autorilor Richard şi Florence Atwater, filmul "Mr. Popper'sPenguins" îl are in centrul actiunii pe Tom Popper, un dezvoltatorimobiliar preocupat să construiască zgârie-nori în locurile îndrăgite de new yorkezi. Prins în tot felul de strategiimenite să-i asigure succesul, Popper se îndepărtează de familia lui şi devine singura persoană de pe planetă care se bucurăcă: “În sfârşit este luni!”

Lucrurile încep să se schimbe când Popper moşteneşte de la tatăllui 6 pinguini şi este fortat să îşi transforme apartamentul luxos într-unparadis înghetat pentru a le asigura micutilor locatari conditii prielnice de viată.Treptat acesta se ataşează de simpaticii pinguini şi învată câteva lucruripretioase de la aceştia, care în final îl ajută să se regăsească.

Ce pot sa mai spun? Văzut, plăcut, iar acum simpatia meapentru pinguini este şi mai mare. Aşa că vi-l recomand cu mult drag şi sigur văva stârni câteva zâmbete.

Sfârşit sau început?

2011-07-12T11:36:00.001+03:00

Ma gândeam că şi acest început se va simti la felca sfârşitul. Un sfârşit calm, în care sesizezi ca niciun cuvânt nu maipoate înclina balanta în altă directie. Un sfârşit prelungit într-unnou început şi întâmpinat cu un zâmbet.

Un sfârşit mai grozav decât oricare sfârsit pe care mi-laminteam, un sfârşit liber de orice amintiri sau gânduri.. Mai mare, maiincitant decat orice bungee jumping în timp pentru a intui daca acestnou început se va mai intersecta vreodată cu sfârşitul?

Început sau sfârşit? Sfârşit sau început? Sau doarsenzatie de eliberare care nu mai necesită încadrări?

Someone like you...

2011-05-10T10:55:00.002+03:00

Auzite, zise sau patite (3)

2011-05-02T15:24:00.000+03:00

- De la ce vine CS (număr la maşină)?
- Cred că de la Caracaş.

- Sâmbăta seară o să merg la operă.
- Ce bine, poate o să-ti placă vreun operant de pe acolo.

-Si cum se spune la cămilă în germană?
-Incă nu ştiu, am învătat doar animalele elementare.

Roluri..

2011-04-21T13:42:00.000+03:00

Uneori, acceptăm roluri în care nu ne-am fi vazut, roluri despre care afirmăm că nu ne caracterizează. Dar, cântărim factorii interiori și învătăm să ne adaptăm situatiei. Poate că uneori ne simtim chiar mai provocati decât într-un alt rol care ar fi coincis cu ceea ce ne-am dorit.

Treptat se dovedesc roluri în care imaginatia este antrenată de dor, iar impulsurile nu mai pot fi controlate, ci doar exteriorizate. Zâmbetele oferă mai mult farmec fiecărei scenete, întrebările despre ce va urma se contopesc cu dorinta de a avea o interpretare sinceră, al cărui efect să persiste..

Dar ce facem, când aparent rolul se sfârșește? Zâmbim, gândindu-ne că a fost o experientă frumoasa sau încercăm să cream o continuare, care poate va presupune un alt rol pentru care initial nu ne potrivim...Păstrăm gustul acelui moment de glorie sau ne încredem în intuitie, care ne îndeamnă să reluăm pentru că este posibil ca acea continuare să fie și mai frumoasă?

Pană la urmă, cum ieșim din scenă?

Definitiv

2011-03-16T16:25:00.001+02:00

Contradicţie, definitiv, zâmbete, momente frumoase, situaţii sufocante care mai apoi sunt compensate printr-o stare de linişte totală..Un amalgam de stări, acelaşi déjà vu care implică o alegere imediată, dar definitivă de această dată.

Ar fi uşor dacă am putea cântari ce contează mai mult în luarea acestei decizii…Cum ar fi să luăm în calcul doar momentele frumoase având în vedere că poate treptat vom găsi şi o soluţie pentru ceea ce uneori pare sufocant? Sau să analizăm fiecare lucru care trebuie să fie altfel, dar indiferent de implicare pare imposibil..

Doar că nu putem cântări, momentele se întrepătrund, iar dorul de acele momente pentru care ştii că merită să încerci, duce la accentuarea acestei nevoi de a lămuri lucrurile..Urmează o zi de nostalgie, o zi de hotărâre, o zi în care îti spui că nu vrei, apoi alta în care realizezi că vrei şi că o sa te implici şi mai mult..

Şi totuşi, în final ajungi să iei o decizie puţin ameţită şi afirmi că e definitiv. Vrei să fii sigur de ea şi adaugi extrem de definitiv, cât se poate de definitiv, cel mai definitiv. În final, ceva din noi rămâne prins în acel dor, iar partea conştientă se decide să se agate de un cuvânt care pare să aibă sens…dar care totusi poate fi zdruncinat la cel mai mic semn că mai există o posibilitate ca lucrurile să fie altfel.

Sunday Girl

2011-02-18T14:05:00.000+02:00

Rutină..

2011-02-13T12:15:00.000+02:00

Până la urmă ce mai însemnă să joci cinstit acolo unde totul se bazează pe simţire, departe de raţional, departe de a avea răbdare pentru următoarea mutare..? Si cum alegi să joci când ştii că slăbiciunea celuilalt jucător eşti chiar tu? O slăbiciune ce îl face să vrea tot mai mult, o slăbiciune ce nu vrea să mai ţină cont de limite, deşi acestea sunt mai evidente ca oricând...

De fiecare dată când crezi ca jocul s-a terminat, acesta este reluat mai tumultos, pană când găseşti puterea să te desprinzi pentru un moment şi să te întrebi: care va renunţa primul? Cum reuşeşti să renunţi la ceea ce pare departe de obisnuinţă şi totuşi este rutina fiecarei zile..? O rutină care te încantă şi surprinde, o rutină pe care o aştepţi cu nerăbdare în fiecare zi, fără să ai siguranţa ei..

Fever

2011-02-01T16:47:00.001+02:00

Motive

2011-01-24T13:45:00.000+02:00

De multe ori lucrurile se sfârşesc din cu totul alte motive, nicidecum cele reale sau mai la îndemână, ci cele strânse în timp, cântărite şi bine răstălmacite. Motive de care suntem conştienti, pe care o vreme am încercat sa le acceptăm, dar nu am reuşit. Asa că le-am mai trecut cu vederea o perioadă, pâna când un lucru simplu, banal a generat explozia acelor motive. O explozie ce lasă urme doar de moment şi întăreşte senzaţia că lucrurile pot fi mult mai frumoase în altă conjunctură şi că nu trebuie să încetam să credem că acea conjunctura ne va surprinde când ne aşteptăm mai puţin.

One minute fly

2011-01-20T11:21:00.000+02:00

Mult prea mult

2011-01-19T14:46:00.001+02:00

Cedare...Zâmbete ce se contopesc într-o provocare ce devine din ce în ce mai incitantă. Gânduri libere, dorinta de a crea un moment şi mai frumos. Senzatia devine din ce în ce mai puternică fara a fi descoperită vreo limită. Mult prea mult a devenit expresia lor uzuală, un mult prea mult dupa care tânjesc cu fiecare nou lucru pe care-l descoperă împreună. Poate că va fi un mult prea mult ce va dura mai mult decât şi-au plănuit, poate că va fi un mult prea mult care mereu va aduce încă un zâmbet. Deocamdată, este doar un mult prea mult care face ca fiecare zi să fie mai palpitantă, mai plină de nerăbdare şi mai ales, un mult prea mult care întăreşte gândul că uneori lucrurile pot fi extrem de simple şi frumoase şi nu trebuie să mai cautăm motive pentru care să nu credem sau să le complicăm.

Little tornado

2011-01-07T20:00:00.000+02:00

Cuvinte

2011-01-07T12:42:00.000+02:00

E ciudat cum de cele mai multe ori cuvintele învăluite ale unei persoane care îţi place, te tulbură mai mult decât declaraţiile simple ale unei persoane care nu-ţi place. În prima situatie revii asupra lor de nenumărate ori, cochetezi cu ideea că poate persoană respectivă a vrut sa evidenţieze exact ceea ce simţi şi tu. În cea de-a doua situaţie, încerci să ţi le reamintesti, dar nu te mai poţi concentra asupra situaţiei şi pur şi simplu mergi mai departe. Si astfel revii asupra cuvintelor tulburătoare, la fel de simple, dar spuse exact de cine trebuie…

Eu...

2011-01-06T17:20:00.002+02:00

Ohh la la, ce de praf în Wonderland! Îi multumesc Iuliei pentru că mi-a dat ocazia să fac putină ordine cu ajutorul unei lepşe:

sunt: încăpăţânată, ambtiţioasă, zăpăcită, împiedicată, ironică, putin rautacioasă cu cei care reuşesc să mă calce pe coadă.

aş vrea: o fabrică de zâmbete

păstrez: de fapt încerc să păstrez puţin optimism în orice situatie

mi-aş fi dorit: ca pentru o zi să fiu invizibilă

nu-mi place: să mă cert cu cineva sau să am senzatia că cineva este supărat pe mine

mă tem: să nu fiu într-o situatie fără sfârşit (cel putin aparent)

aud: doar ceea ce vreau

îmi pare rău: că uneori nu stiu să am răbdare

îmi place: să râd

nu sunt: ceea ce îşi doresc alte persoane să fiu…sunt eu, orice ar fi.

dansez: mai mult topăi decât dansez

cânt: dimineata prin casă şi uneori la birou

niciodată: nu aş spune niciodată

rar: reuşesc să nu spun un lucru pe care mi-am propus să nu-l spun

plâng: când as vrea să fac mai mult şi nu mai pot

sunt confuză: atunci când cuvintele se contrazic cu faptele

am nevoie: întotdeauna de el

ar fi trebuit: ca uneori să nu fi analizat atât de mult lucrurile şi doar să mă fi bucur de ele.

aş putea: să zâmbesc în fiecare zi

Leapşa merge mai departe la oricine doreşte să o preia.

Walking in a Winter Wonderland

2010-12-25T12:19:00.000+02:00

Va doresc un Craciun Fericit alaturi de cei dragi si sa aveti parte de multe surprize frumoase si mai ales de multe, multe zambete!

Stop the Cavalry

2010-12-18T22:32:00.000+02:00

Joc al anticiparii

2010-12-16T16:34:00.000+02:00

E usor să ne gândim la situatii viitoare în care vom detine controlul. Zâmbim şi ne spunem că e doar un joc pe care îl vom incheia atunci când credem că am experimentat totul. Doar că totul întârzie să apară, pentru ca noi am pierdut controlul şi ne implicăm din ce în ce mai mult. Cu toate acestea, înca ne credem stăpâni pe situatie, desi rolurile s-au inversat demult. Treptat jocul devine dublu pentru ca încă ne axăm pe un scop care a fost demult atins, iar noi uitam să ne îndreptăm spre mutarea care ar sfârşi jocul. Mai mult, adăugam noi reguli, care să-l facă mai palpitant. Oare mai realizăm că am devenit prizonieri în propriul joc, care dintr-un joc al anticipării s-a transformat într-un joc al plăcerii?

That man

2010-12-10T13:40:00.001+02:00

Multe zâmbete şi o melodie de topăit pentru weekend :)

Ciclicitate

2010-12-10T13:19:00.000+02:00

Senzatie de ciclicitate..Oare cine mai tine evidenta dacă e un alt sfârşit, sau un nou început? Poate că uneori ajungem la o intersectie în care ştim că putem doar să zâmbim, fără presupuneri sau anticipări. Poate că cel mai bun mod de a ieşi din ciclicitate este sa încetăm să căutam o solutie permanentă, iar atunci solutia care va veni de la sine va fi un zâmbet care va tine loc de orice altceva.

Sing me to sleep

2010-12-06T15:36:00.001+02:00

Intre da si nu

2010-12-02T18:11:00.000+02:00

Oscilând între DA şi NU, când răspunsul este simplu încă de la bun început.

Ametiti de senzatia că încă ne dorim un lucru într-un moment în care e nevoie doar de încă un zâmbet pentru a ne da seama că am mers demult mai departe.

Suntem convinşi de NU, până când DA începe iar să ne facă cu ochiul şi tindem să devenim putini nostalgici. Poate că ce ramăne e doar întrebarea: oare ne putem transforma cea mai frumoasă slăbiciune în cea mai mare provocare? Să ştii că îti doreşti, dar să accepti faptul că poti realiza mai mult dacă vei reuşi să spui nu.

A night like this

2010-11-26T18:56:00.000+02:00

Gesturi extreme

2010-11-25T16:08:00.000+02:00

De multe ori ne întrebăm care este cea mai bună soluţie pentru a ieşi dintr-o situaţie? Ne gândim că am încercat să explicăm politicos că nu este cazul să se insiste, dar intr-un fel informaţia nu este clar percepută. Recurgem la tactici mai diplomate, cum ar fi sa ne prefacem ca tolerăm situatia şi începem să cerem lucruri care ştim că sunt puţin imposibile.

Hmmm..Si totusi ce mai rămane? Un gest extrem? Oare senzaţia dată de acest gest care nu ne caracterizează poate fi inferioară sentimentului de linişte pe care-l descoperim apoi? Sau ne va părea rău şi vom arăta acest lucru faţă de persoana care a fost ţinta gestului extrem şi vom reveni la situaţia iniţială, în care ne dorim doar să rupem legătura într-un mod de bun-simţ?

If i had eyes

2010-11-23T10:15:00.002+02:00

Si totuşi...

2010-11-16T16:07:00.001+02:00

Există mecanisme pe care le ştim cu toţii: de exemplu, atunci când ne pierdem interesul pentru ceva care ne-a atras foarte mult atenţia, acel obiect al interesului nostru apare brusc langă noi, la îndemnă. La fel se întâmplă cu maşinile, cu iubirile sau chiar şi atunci cand îti cauţi o slujbă.

Si totuşi nu poti să nu te bucuri, nu poti să rezisti tentaţiei de a încerca încă o dată. Poate că în final rămane doar gândul ca şi dacă nu va fi o alegere bună, pentru un moment ai zâmbit mai mult ca de obicei..Treptat devii complice într-un joc pe care decisesei să-l eviţi, doar pentru că inţial ţi s-a refuzat sau nu a iesit aşa cum intenţionai..Cum nu poti să te opreşti, zâmbeşti şi îţi spui ca întotdeauna poate fi mai bine.

Bitter Sweet Symphony

2010-11-15T11:42:00.000+02:00

Energii

2010-11-14T11:13:00.000+02:00

Privirile febrile, pielea excitată şi sensibilă, imaginaţia care se întorcea mereu la anumite fraze mângaietoare sau la primele săruturi, fanteziile despre cum la urmatoarea întâlnire vei fi cuprinsă în braţe, mintea mereu concentrată acolo , facând supoziţii, interpretând semnale, înfuriindu-se şi căutând neîncetat scuze pentru proprii paşi făcuţi cu întârziere, zâmbete care descatuşau energii ascunse. Erau energii ce faceau jocul din ce în ce mai palpitant, energii ce îl transformau într-un joc unic, care îţi dădea aceeaşi senzaţie ca atunci când citeşti o carte bună şi nu vrei să se mai termine.

Avalansă de zâmbete

2010-11-13T10:15:00.001+02:00

Zâmbete, mai multă responsabilitate, surprize frumoase, senzatia de a fi rămas pe la 20-21 de ani şi de atunci timpul s-a încăpătânat să treacă ca vijelia, dar să lase în urma lui multe momente frumoase. Astăzi se anuntă doar o avalanşă de zâmbete şi sper să ajungă pretutindeni.

A posteriori

2010-11-09T17:20:00.000+02:00

A posteriori poate că folosim fiecare nouă iubire ca pe un microscop, o lentilă de mărit care ne arată imperfectiunile pe care le-am trecut cu vederea în relatiile noastre trecute. Departe de a face comparatii între iubiri, facem apel la această lentilă pentru a încerca să mascăm sau să îndreptăm defectele de care noi suntem conştienti, dar care de multe ori pentru persoana iubită se transformă în acele lucruri mărunte care o fac întotdeauna să zâmbească.

A posteriori învătăm să zâmbim mai mult, să avem încredere în noi si chiar să riscăm pentru ca imaginea din spatele lentilei să devină din ce în ce mai clară.

Have a nice day

2010-11-08T10:28:00.000+02:00

Examinare

2010-11-04T12:58:00.000+02:00

Au fost câteva zile în care am fost destul de nehotărâtă, dacă să mai scriu sau nu..Incă nu ştiu ce vreau sa fac. Mai mult de atât, parcă sunt aeriană zilele acestea şi mă răzgândesc în foarte multe privinte. Aşa că, până când o sa-mi pun mai multe idei în ordine, mă gândeam la un fel de examinare şi mi-ar plăcea foarte mult dacă mi-ati spune care a fost articolul vostru preferat de până acum.

Numai tu...

2010-11-02T21:22:00.002+02:00

Decizie...

2010-11-02T12:37:00.001+02:00

Un zâmbet dăruit pe furiş, un gând ce stăruie, o dilemă fără sfârşit. Poate că este timpul pentru o schimbare, pentru ceva radical, care să îndepărteze monotonia ce s-a aşternut în ultimele săptămani. Sau poate că e nevoie doar de un moment liniştit, departe de tot, un moment în care voi nascoci noi ambiţii şi zambetul va reveni în fortă. Nu ştiu exact, dar poate că uneori e mai bine să ne eliberăm de orice gând şi să nu mai încercăm să controlăm sau sa planificăm orice lucru. Fără planuri, fără raportări, fără definiiţii sau încadrări..doar zâmbet, linişte şi dorinţa de a întâmpina imprevizibilul fără prea multe precauţii. Poate că este nevoie doar de o decizie pe care o tot amânăm şi apoi lucrurile vin de la sine.

Fast car

2010-11-01T21:21:00.000+02:00

Personalitate

2010-11-01T10:25:00.000+02:00

Unii dintre noi am spune că femeile încep să iubească numai atunci când sunt iubite sau măcar cred acest lucru. Despre bărbaţi am spune că îşi dezvăluie sufletul pe zone succesive, precum o femeie îşi dezvăluie corpul. Totuşi, de multe ori observăm ca persoana îndrăgostită îşi pierde personalitatea. Fiecare persoană îndragostită spune că are personalitate, încearcă să îi facă pe alţii să creadă, dar nu-i întotdeauna adevărat.

De multe ori adevărata personalitate abia atunci se conturează, o personalitate care nu mai ţine cont de reguli şi care încearcă să devină ceea ce îşi doreşte persoana iubită. Iar unul dintre lucrurile cele mai importante pe care şi le însuşeşte această personalitate este că dacă iubim cu adevărat, nu trebuie să dăm prea mare importanţă faptelor acelora pe care îi iubim. Avem nevoie de ei, îi admirăm aşa cum sunt, le îndrăgim defectele şi în final, devin singurii care ne ajuta să trăim într-o anumita atmosferă, care ne devine din ce în ce mai dragă. E atmosfera în care noua personalitate învaţă să fie mai maleabilă, mai înţelegătoare şi mai inventivă.

Voi ce credeţi? Există reguli în dragoste? Sau dragostea are propria personalitate, ce nu respectă nicio regulă?

Autumn Leaves

2010-10-31T09:22:00.002+02:00

Viaţă duplicitară

2010-10-30T10:35:00.002+03:00

Liniştea interioară revine atunci când hotărăşti să termini cu viaţa duplicitară, când încerci să recuperezi privirea plină de uimire copilărească a celuilalt. Te laşi dusă de val şi îţi dai seama cât de usoară este viaţa atunci când alegi din nou ceea ce ai ales odată, la vremea sa. In fond, poate că aceasta este formula: să te desparţi pentru a te împăca. Acum, că eşti în stare s-o faci totul va fi ca înainte.

De ce uneori este mai comod să revenim la relaţii anterioare, chiar dacă ne dăm seama că putem avea mai mult, putem fi mai îndragostiţi şi că relaţia la care revenim prezintă doar comoditate şi siguranţă pe care nu este nevoie să le întreţinem?

Otherwise

2010-10-29T14:08:00.000+03:00

Răspunsuri

2010-10-29T10:04:00.000+03:00

Răspunsul vine când încetăm cu întrebările, m-am gândit eu ca să mă liniştesc. Vine când întrebarea ne dă pace, când am reuşit să ne detaşăm şi să ne bucurăm de lucruri fără a ne mai simţi deranjaţi de aceea întrebare.

Poate că uneori cu cât insistăm asupra unui lucru, există cu atât mai putine şanse ca acesta să se împlinească. La fel e şi cu întrebările al căror raspuns nu depinde de noi. Cu cât revenim asupra lor, cu atât apar mai multe răspunsuri posibile. Pe când dacă învăţăm să privim situaţia detaşat, apare şi răspunsul şi abia atunci reuşim să înţelegem lucrurile aşa cum trebuie. Şi dacă totuşi nu avem răbdare ca răspunsul să apară, poate că cel mai indicat este să ne oferim unul care să ne ajute să zâmbim şi să depăşim acea situaţie.

Tentaţie...

2010-10-28T10:15:00.000+03:00

"Pot rezista la orice, cu excepţia tentaţiei" (Oscar Wilde)

Oricât de mult am ţinut la o persoană, oricum s-au terminat lucrurile, întotdeauna trebuie să mergem mai departe. Doar că uneori preferăm să credem că lucrurile s-au terminat cu adevărat, chiar dacă poate undeva a rămas un gând nostalgic, o dorinţă înabuşită şi cel mai sigur tentaţia…Tentaţia de a încerca din nou să cunoaştem acea persoană, tentaţia ca de această dată să acordăm mai multă atenţie şi să reuşim să recuperăm dorinţele pentru care nu am avut timp iniţial.

E o tentaţie ce stârneşte zâmbete, dar nu avem încredere că lucrurile vor fi cu adevarat altfel nici acum. Am vrea să încercăm, am vrea să nu ne mai gândim atât de mult la toate situaţiile posibile şi să acceptăm. Dar intuiţia ne spune că doar ne vom complica şi că poate va exista acelaşi deznodamânt şi atunci vom pierde toate lucrurile frumoase pe care le-am descoperit în perioada în care tentaţia nu a existat.

Oare cum putem rezista tentaţiei? Lucrurile se pot schimba cu adevărat sau tentaţia este doar o dorinţă toxică, în care unul trebuie să se bucure mereu de atenţia şi dăruirea celuilalt? Ca şi când ceea ce contează este doar siguranţa că cealaltă persoană încă te place.

Young Folks

2010-10-27T16:25:00.001+03:00

Jocuri complicate

2010-10-27T10:23:00.000+03:00

Poate că de fiinţa care ne este cea mai dragă ne temem cel mai mult. Ne temem să nu o dezamăgim, ne temem să încetăm să o surprindem, ne temem să nu alunecăm spre indiferenţă, monotonie, zâmbete cenuşii. Treptat începem să ne simţim mult mai provocaţi, chiar mai mult decât atunci când lucrurile au prins contur. Apoi e suficient un moment de nesiguranţa pentru ca să fim în competiţie cu noi, pentru a încerca să aducem lucrurile spre acel făgaş dulce, în care nu-şi au loc gândurile, grijile, supoziţiile.

Aparent, este destul de simplu şi amuzant să încercăm să reinventăm relaţia. Doar că de multe ori lucrurile simple sunt cele mai complicate şi termenii ecuţiei iniţiale se multiplică. Astfel, pe lângă nesiguranţa îşi face loc şi gelozia, care este doar o formă a imaginaţiei terorizate, imaginaţie care transformă în certitudine cea mai mică bănuială. Apoi jocul devine din ce în ce mai complicat şi cu greu putem fi convinşi că aceste gânduri nu-şi au rostul şi din cei care încercau să reinventeze relaţia devenim cei care trebuie recuceriţi pentru a continua relaţia, cel putin la nivelul iniţial.

Ce părere aveţi despre gelozie? Aţi pierdut o relaţie din cauza geloziei?

Everybody

2010-10-26T22:26:00.002+03:00

Smile (12)

2010-10-26T15:56:00.000+03:00

"To receive a smile, give one away."

Hachiko- a dog’s story

2010-10-26T10:31:00.000+03:00

Hachiko- a dog’s story, este ecranizarea unei poveşti reale petrecută în Japonia în prima parte a secolului XX. Hachi, câinele care şi-a aşteptat stăpânul mort în fiecare seară timp de nouă ani este un exemplu de devotament şi de dragoste pentru japonezi. Mai mult, japonezii au înaltat chiar şi o statuie în cinstea lui Hachiko.

Filmul prezintă povestea adevărată a unui câine Akita Inu, un câine cu totul deosebit care îşi găseşte singur un stăpân într-un mic orăşel american. Cainele este numit Hachiko dupa pandativul pe care îl purta la gât (un simbol care reprezinta cifra 8 in limbajul japonez; 8 – hachiko). Treptat, profesorul Parker (Richard Gere) îl îndrăgeşte pe acesta şi încearcă să îl dreseze.

Pentru că Hachiko nu era o rasă oarecare, profesorul nu va reuşi să-l dreseze, dar spre surprinderea lui câinele începe să-l urmeze în fiecare zi în gară. Surpriza este şi mai mare atunci când, seară de seară Hachiko se întoarce în gară cu câteva minute înainte de sosirea profesorului pentru a-l întâmpina. Într-o zi nefastă, profesorul suferă un atac cerebral şi nu se mai întoarce. Timp de 9 ani Hachiko merge zi de zi la staţia de cale ferată pentru a-şi întâmpina stăpânul, uimindu-i pe localnici prin devotamentul lui şi oferindu-le acestora o lecţie despre iubire şi compasiune. Pe parcursul aşteptării sale, Hachiko a atras atenţia călătorilor, a apărut chiar şi într-un ziar, iar cei de la gară primeau donaţii pentru ca să-i asigure mâncarea zilnică.

Filmul mi-a fost recomandat de mai multe persoane şi cred ca toţi iubitorii de animale vor fi impresionaţi de legătura care se stabileşte între Hachiko şi stăpânul său.

Your four limbs

2010-10-25T15:49:00.000+03:00

Intotdeauna

2010-10-25T10:36:00.000+03:00

Atunci când ne dorim ceva cu adevărat, cu siguranţă vom gasi o modalitate pentru a încerca. Dacă nu ne dorim vom găsi doar o scuză pentru a evita ceea ce se încearcă.

Uneori suntem mult prea hotărâţi, alteori ne trebuie timp pentru a înţelege ceea ce ne dorim. Întotdeauna există uneori si alteori, dar cu siguranţă în ambele cazuri suntem dispuşi să ne jucăm şi ultima carte doar pentru a avea confortul psihic că am încercat.

Apoi vine un moment cand nu mai contează uneori şi alteori, pentru că întotdeauna poate exista un nou început, o zi in care să încetăm să ne gândim la toate lucrurile pe care până atunci le considerăm prioritare. Şi chiar astăzi poate fi o astfel de zi…o zi în care totul poate fi raportat doar la dorinţa de a zâmbi.

It's A Lovely Day

2010-10-24T03:52:00.000+03:00

Intimitate

2010-10-23T09:30:00.001+03:00

Nu sunt prea multe lucruri pe care să mi le explic..Poate că ideea că îi plăceam m-a făcut să-l plac şi eu, poate că dupa o relaţie plicticoasă ai nevoie de o îmbrăţişare adevărată, nicidecum de una grabită.

Ne-am trezit îmbrătişati şi totul s-a întâmplat mult prea repede. Indelung timp am rămas înlăntuiti, având convingerea că e doar o situaţie care nu se precipită şi care îţi dă posibilitatea să ţi-o doreşti singură, s-o anticipezi.

După lunga pauză de după îmbrăţişare ne-am sărutat cu precauţie, fără să simulăm o devorare reciprocă. Al doilea sărut a fost o explorare atentă, jucauşa.

M-am desprins de el...Nu înţelegeam ce se întamplă, dar nici nu aş fi vrut să mă gândesc. Calm, mi-a rostit numele şi m-a întrebat ce s-a întâmplat. Am zâmbit si aş fi vrut să-i spun cât de frumos e să-ţi auzi numele în asemenea situaţii. Cu toate că suntem practic nişte necunoscuţi, îmi ştie numele, şi-l aminteşte, îl pronunţă şi acest lucru dă un sens de apartenenţă unul altuia, de nevoie reciprocă de înţelegere, creează intimitate.

Intimitate incipientă, intimitate ce se dezvoltă în jurul sentimentului de linişte interioară şi al dorintei de a avea tot mai mult.

Voi cum ati defini intimitatea?

Lalalala...

2010-10-22T12:36:00.000+03:00

Poate că ar trebui să ne cunoaştem mai bine, sau poate că astăzi nu vreau să abordez un subiect anume ci doar să vă dau puţin din energia mea. Si ca să vă daţi seama cam cum ţopăi eu pe această melodie, vă arăt o poză cu mine...chiar înainte de bungee jumping.

O zi frumoasă!

Most Wanted...

2010-10-22T09:57:00.007+03:00

O zi cu soare, vineri, frunze multicolore, zâmbete...Hmm, ce mai lipseste? Doar o surpriză frumoasă, cum a fost cea de la Liviu , care mi-a oferit premiul Most Wanted Blog. Pentru a putea completa lista membrilor grupului, toti cei care doresc să preia preiul sunt rugati să mentioneze acest lucru aici

Din partea mea, premiul merge mai departe la Ilana, Omlette du Fromage, Nice & Dragoş, Camelia, Roxana, NightOn, Dream.

Je ne sais pas

2010-10-21T15:48:00.000+03:00

Incleştare

2010-10-21T11:30:00.000+03:00

Puterea unui gând poate ţine în cleşte sufletul cuiva. Uneori nu suntem conştienţi de influenţa pe care o avem asupra acelei persoane, alteori suntem dominaţi de o satisfacţie meschină pentru a a vedea cât de departe poate merge adoraţia unei persoane.

In primul caz, în momentul în care realizăm că persoana respectivă tinde spre ceva mai mult, spre ceva mai frumos, încercăm să lămurim lucrurile fără a răni, fără a renunţa în totalitate la o prietenie care începea să se contureze. Inconştienţa poate fi controlată şi se poate evita o situaţie din care orgoliile ar ieşi puţin şifonate.

In cel de-al doilea caz, continuăm să ne jucăm..din păcate de cele mai multe ori într-un mod care poate nu ne caracterizează. Poate că abia atunci când şi noi trecem prin aceeaşi stare faţă de o altă persoană, realizăm ca acel cleşte lasă urme şi că cu greu pot fi estompate ulterior.

Totusi, de ce să fie nevoie ca sufletul nostru să fie încleştat de către o altă persoană, pentru a realiza că acel cleşte format din gânduri, atenţii mărunte şi cuvinte fugare, poate fi nociv dacă intenţiile nu sunt declarate încă de la început, tocmai pentru a nu crea confuzii?

Singurătate

2010-10-20T12:34:00.002+03:00

De multe ori, o parte din noi spune că cea mai groaznică condamnare este singurătatea. Singurătatea pe care o râvnim în unele momente în care ne simtim captivi în atenţia altor persone, poate deveni atât de păcălitoare şi apăsătoare. Singurătate ce devine cu atât mai groaznică atunci când suntem înconjuraţi de o mulţime de persoane, dar ne simţim mai neînţeleşi ca niciodată şi începem să ne întrebăm cum am ajuns acolo. Poate că am lăsat să treacă pe langă noi atâtea ocazii, poate că ne-am fixat niste standarde mult prea înalte sau poate că pur şi simplu am refuzat să fim atenţi. Poate că trăind cu iluzia a ceea ce am putea avea, am căzut în propria capcană şi am învitat singurătatea să ni se alăture în zbuciumul nostru interior.

De multe ori preferăm să nu recunoaştem această singurătate. Mai mult, din teamă şi din dorinţa de a scapa de ea ne aruncăm în relaţii şi treptat ajungem la singurătate în doi. Totusi, de ce de multe ori nu încercăm să trecem peste această stare şi să ajungem să avem încredere că o putem alunga? Chiar dacă uneori singuratea este inevitabilă, nu înseamnă că trebuie sa renunţăm, că trebuie să o lăsăm să se cuibarească mai mult în sufletele noastre, ci că poate uneori e indicat să o întâmpinăm cu zâmbetul pe buze şi cu gândul că dacă vrem cu adevărat să lăsăm pe cineva să ne cunoască şi să ne înţeleagă, vom reuşi.

Voi de ce vă temeţi cel mai mult?

Wonderful life...

2010-10-20T09:32:00.000+03:00

Time for answers...

2010-10-19T15:26:00.002+03:00

1.Cât e ceasul ?
14:21 PM

2.Numele tău este?
Alexandra

3.Poreclă:
Bruta

4.Ai tatuaje?
Deocamdată nu..

5.Culoarea ochilor?
Depinde..uneori duc spre albastru, alteori spre verde

6.Locul în care te-ai născut?
Câmpina

7.Mâncare favorită?
Piept de pui la grătar cu diverse salate.

8. Ai fost vreodată în USA?
Nu, dar mi-ar plăcea să merg.

9.Ai înfăşurat vreodată pe cineva cu hârtie igienică?
Nu, dar îmi surâde idea.

10.Ai iubit pe cineva atât de mult încât să-ţi vină să plângi?
Da..

11. Ai fost implicat în vreun accident de masină?
Unul singur, dar a fost ceva minor…

12.Crutoane sau bacon?
Crutoane

13. Zi favorită din săptămână?
Sâmbata, pentru că am timp pentru lucrurile care imi plac.

14. Resturant favorit?
Hmmm.. încă experimentez.

15. Ce sport îţi place să urmăreşti?
Patinaj artistic.

16. Băutură favorită?
Vin roşu.

17. Îngheţată favorită?
De ciocolată.

18. Walt Disney sau Warner Bros?
Walt Disney.

19. Restaurant Fast Food favorit?
Springtime.

20. Ce culoare are dormitorul vostru?
Alb.

21. De câte ori ai copiat la vreun examen?
Hmmm..cred că trebuie să mai fac o facultate si să încep să ţin evidenta.

22. De la cine ai primit leapşa asta?
De la Dragoş şi Nice.

23. În care magazin ai fi cheltuit toţi banii de pe card?
Nu cred că aş putea să mă limitez doar la unul. Si nu cred că i-aş cheltui chiar pe toti; uneori sunt mult prea calculată.

24. Ce faci de obicei când te plictiseşti?
Rareori mă plictisesc şi atunci ies la o plimbare.

25. La ce oră mergi la culcare?
Depinde, cam între 23-01 AM.

26. Cine o să raspundă prima/primul la leapşa asta?
Hmmm…aştept voluntari.

27. Ce program Tv nu pierzi niciodată?
De ceva timp, nu prea mai urmăresc ceva la TV.

28. Ultima persoană cu care ai luat masa la restaurant?
Colegii mei de serviciu.

29. Ce asculţi în momentul ăsta?
4 Non Blondes- What’s Up.

30. Care e culoarea preferată?
Roşu.

31. Mare sau lac?
Mare.

32. Câte tatuaje ai?
Nu am.

33. Ai rămas vreodată fără benzină la maşină?
Nu conduc.

34. Ce preferi pisică sau căţel ?
Câinii, în special labradorii.

35. Ce anotimp preferi : Vara sau iarna ?
Dintre cele două aleg iarna, iar anotimpul preferat este toamna.

36. Eşti solo ?
Nu.

37. Eşti îndrăgostit/a de cineva?
Incă încerc să-mi dau seama. Glumesc, îmi place mult de cineva dar mai este până la îndrăgosteală.

38. Cât e ceasul?
3:05 PM.

Vise de rezerva..

2010-10-19T11:25:00.000+03:00

Un pas înainte şi doi înapoi..

Doi paşi înainte şi unul înapoi..

Egalitate..Dezorientare.. Încotro? Am jucat, am pierdut. Am jucat, am câştigat..Dar ce contează e că am jucat, fără să încerc să accelerez mersul lucrurilor.

Acum încotro se îndreaptă paşii? Poate spre vise de rezervă? Vise ce nu necesită atât de mult efort sau aşteptare sau încercări, vise pe care poate mi le doream de la început, dar a fost nevoie de un mic ocol pentru a fi sigură de ele.

Voi aveţi vise de rezervă?

Bungee jumping (2)

2010-10-18T11:55:00.002+03:00

A fost un weekend fulger, dar grozav. Aş putea spune că a fost cel mai tare teambuilding de până acum şi mai ales ca după aceste experienţe, suntem în primul rând prieteni şi apoi colegi.

După un drum lung, care pe alocuri a semănat cu pista de la Monte Carlo şi o vreme capricioasă, când ne-am vazut ajunsi la pensiune, parcă nimic nu mai conta, nici măcar oboseala. În timp ce colegii noştrii din Bulgaria mâncau lunistiţi şi încercau să afle cum a fost drumul, noi eram puşi pe glumiţe şi curând am devenit colţul vesel al mesei.

A fost foarte distractiv când şeful nostru ne-a povestit cum a sărit acum câteva săptămâni şi ne-a spus că brusc, dupa o astfel de experienţă, realizezi că viaţa e mai scurtă şi începi să ai o alta perspectivă asupra lucrurilor. In timp ce îl ascultam povestind, spunând că e ca şi cum pentru puţin timp eşti Superman, mi-am dat seama că nu mai este loc de ezitare şi o să sar, orice ar fi.

Duminică dimineată, înainte să plecăm spre pod, am avut o altă surpriză frumoasă şi am mers la echitaţie. Incă nu îmi dau seama dacă am avut mai multe emoţii când m-am urcat în şa pe Meka şi a început să se plimbe sau când am făcut bungee. Iniţial le-am spus, gata, m-am urcat, mi-aţi facut poza, acum pot să cobor. Chiar dacă iniţial am stat puţin încordată, treptat m-am relaxat şi mi-a plăcut foarte mult plimbarea călare. Noroc că Meka nu era la fel de împiedicat ca mine pentru că nu ştiu ce ar fi ieşit.

Cred că ora de echitaţie a fost o încălzire foarte bună înainte să ajungem la pod. Inainte să ne vină rândul şi să semnăm că sărim de bunăvoie, ne-am tot îmbrăţişat, ne-am luat la revedere în moduri haioase şi eram din ce în ce mai nerăbdătoare. Am spus că vreau să sar a doua. Aş fi vrut să vad pe cineva din grupul nostru sărind în siguranţă şi nu as fi vrut să aud prea multe păreri ca să-mi fie mai teamă. In timp ce mă echipau, colega care trebuia să sară prima şi era deja echipată, s-a răzgândit în ultima clipă. Şi nu prea a mai avut când să-mi fie teamă. Mi-au explicat ce poziţie trebuie să am, cum să mă prind apoi că să mă traga, am glumit cu colegii că mi-am luat marţianul de dimineaţă şi că mi-a părut bine să-i cunosc şi iată-ma peste balustradă.

Pot sa spun că a fost teribil de frumoasă senzaţia pe care am avut-o, Am privit în faţă şi pentru câteva momente am avut sentimentul de libertate deplină. Apoi coarda s-a oprit, a urmat balans de câteva ori şi abia apoi, acolo jos, m-am speriat. Pentru câteva momente nu am îndrăznit să întind mainile sau să mă misc. Abia apoi am luat coarda pe care mi-au trimis-o şi am prins şurubul ca să mă poată trage. Bineînteles că am uitat tot ce trebuia să fac şi să întind mainile că să ştie că totul e ok şi mă pot trage. Mi-au povestit colegii că au văzut ca m-am prins, dar nu ştiau ce să facă, noroc că totusi mi-am amintit şi am întins mainile.

Când am revenit pe pod, toată lumea mă privea zâmbind şi asteptau să-mi afle parerea. A fost teribil de frumos. Este posibil ca după o astfel de experienţă să fi devenit puţin mai zăpăcită şi să-mi fi schimbat perspectiva asupra unor lucruri. Am sărit zâmbind şi am revenit pe pod zâmbind.

Incă mai am puţin din acel zâmbet şi din adrenalina de ieri şi vă trimit puţin din ele. Vă mulţumesc pentru încurajări, a fost o experienţă frumoasă.

Cheek to cheek

2010-10-17T12:00:00.014+03:00

A fost un weekend plin. Cât de curând o să revin cu povestiri despre aventura bungee jumping. Oricat de obosită sunt, cam asta a fost si starea mea azi...i'm in heaven.

Bungee jumping

2010-10-15T10:52:00.000+03:00

Dragi cititori si prieteni…

Mi-a făcut multă plăcere să scriu în aceste luni pe blog, să vă citesc şi să schimbăm păreri. Astăzi este o zi dificilă, nu mai am foarte mult timp la dispoziţie. În cateva ore trebuie să-mi termin testamentul şi apoi să mă decid dacă o să sar sau doar o să privesc.

Adrenalina, senzaţie de zbor, eliberare…sper că nu v-am speriat până acum, vorbesc doar despre bungee jumping. Recunosc că printre lucrurile pe care îmi doresc să le încerc se numără şi bungee jumping şi săritul cu paraşuta, în special cel de-al doilea atragându-mă mult mai mult. Dar până voi avea ocazia să sar cu paraşuta, weekendul acesta este timpul pentru bungee jumping.

Până acum sunt 90% hotărată să încerc, ştiind că exista o mică posibilitate ca acolo să îmi fie mai teamă şi să ezit. În orice caz, azi toţi prietenii îmi spun ce vor ca amintire de la mine,mă întreabă la cine o să rămână “copilul” meu, adică laptopul şi fac tot felul de glume hazlii.

Promit că dacă o voi face, o să sar cu zâmbetul pe buze. Pe voi vă atrage idea de a face bungee jumping?

Vă doresc un weekend frumos şi să ne citim cu bine luni dimineaţă.

Indiferenţă

2010-10-14T10:38:00.000+03:00

Toţi putem iubi atunci când ni se răspunde tot cu dragoste. Situaţia opusă ne cere să depunem efort şi ne ambiţionăm să credem că indiferenţa poate fi îmblânzită, poate fi controlată. Uneori pretindem a fi ceea ce credem că şi-ar dori acea persoană, alteori ne oferim cu sinceritate, gândindu-ne că e imposibil să nu existe o calitatea de-a noastră care să nu placă.

Ne pierdem în gesturi rebele, fără să ne dăm seama că de cele mai multe ori lucrurile mărunte, făcute cu sinceritate, au cel mai frumos efect. Poate că atunci când noi înţelegem că indiferenţa este triumfătoare în cele mai multe cazuri, persoana respectivă va simţi lipsa acelor lucruri aparent banale, dar care au adus un zâmbet frumos. Poate că acesta este cel mai natural mod in care lucrurile se pot schimba în favoarea noastră.

Indiferent de ce turnură iau lucrurile, de multe ori nu ne dăm seama că suntem în primul rând indiferenţi fată de noi. De ce spun asta? Pentru că de multe ori uitam să ne mai întrebăm ce am învăţat din acea experienţă şi ce am apreciat cu adevărat la acea persoană, lăsând deoparte satisfacţia pe care am fi simţit-o dacă lucrurile ieşeau aşa cum ne propusesem. Apoi, refuzăm să vedem că cele mai frumoase trăiri le avem fără să fie nevoie de influenţa noastră. Astfel, încă de la început, se dă o întrecere între indiferenţa faţă de noi şi indiferenţa unei persoane, indiferentă care uneori este doar mascată pentru a avea timp să afle ce şi cum despre cealaltă persoană.

Nu mereu ne îndrăgostim nebuneşte şi nu mereu ni se răspunde la fel, dar poate că dacă mai întâi am îmblanzi indiferenţa noastră, startul care părea eşuat, ar putea fi în favoarea noastră.

Bună dimineaţa

2010-10-13T11:51:00.001+03:00

Aş putea spune că de cele mai multe ori partea preferată a zilei este dimineaţa. Postul de radio preferat, o budincă de ciocolată, cafea cu lapte şi câteva dintre blogurile preferate. Un zâmbet, un gând fugar şi linişte. Chiar dacă astazi în rutina dimineţii s-au strecurat şi câteva strănuturi, rar se întâmplă ca ceva să-mi strice dispoziţia de dimineaţă. Iar uneori, îmi place să cred că este dimineaţă până după-amiaza târziu, iar azi vreau să fie numai dimineaţă.

Cu puţină întârziere, vă spun bună dimineaţa şi că mi-ar plăcea să aflu care este parte voastră preferată a zilei?

Time...

2010-10-12T16:37:00.000+03:00

"Time is free, but it's priceless. You can't own it, but you can use it. You can't keep it, but you can spend it. Once you've lost it, you can never get it back. SO DON'T WASTE IT."

Uneori ne mirăm pentru că o perioadă de timp a trecut mult prea repede şi parcă nu am făcut ceva important. Alteori ne plângem că nu avem timp pentru multe lucruri pe care ni le dorim. Până la urmă ce contează e cum petrecem acel timp, fie că e prea puţin sau suficient.

V-aţi propus vreodata să păcăliţi timpul? Dacă da, cum aţi făcut acest lucru sau cum l-aţi face?

Conştiinţă...

2010-10-12T10:59:00.000+03:00

Hmmm…până la urmă ce este conştiinţa? Să fie oare rodul temperamentului, al caracterului sau doar un punct de vedere în faţa problemelor? Sau poate este rodul educaţiei, al tradiţiei sau al influenţei unei persoane?

Poate că astăzi conştiinţa spune cutare lucru. Peste o lună, va spune altceva. Poate că nu trebuie să generalizăm, poate ca trebuie doar să o considerăm un prieten bun ce se consultă cu intuiţia înainte de a ne transmite un gând, care mai târziu ajunge să nu ne mai dea pace. E ca şi cum uneori ar vrea să ne apostrofeze: “ţi-am spus eu”, noi vom zâmbi şi ne vom spune că dată viitoare vom avea mai multă încredere şi vom face mai des apel la conştiinţa. În fond, aceasta se dezvoltă şi învaţă în acelaşi timp cu noi.

Over and over

2010-10-11T15:21:00.000+03:00

Inventivitate...

2010-10-11T10:21:00.000+03:00

Astăzi suntem cu toţii inventivi. Dacă aţi scrie o carte, cum s-ar numi şi care ar fi subiectul pricipal?

Astept autografe, zâmbete şi multă inventivitate.

Inflaţie verbală

2010-10-10T12:38:00.000+03:00

Dacă un cuvânt spus acum poate evita mult mai multe mâine sau poate duce la sporirea lui cu încă o sută, oare cât de important este să spui un lucru just, care mai apoi s-ar putea pierde în inflaţia verbală? Poţi să-l spui plecând de la premise şi anticipând urmări ce vor da lucrului spus cea mai mare valoare. Totuşi, dacă valoarea fiecarei afirmaţii constă în continuitatea şi coerenţa discursului care trebuie întreţinut, alegerea posibilă va fi doar între a vorbi fără încetare şi a nu vorbi niciodată.

Radioactive

2010-10-09T14:57:00.000+03:00

Happiness

2010-10-09T10:58:00.000+03:00

Uneori limta dintre fericire şi nefericire este dată de un simplu zâmbet, de receptivitatea cuiva drag, de lucruri care de cele mai multe ori nu trebuie încadrate. Avem impresia că lucrurile trebuie să înceapă exploziv de frumos, dar cine spune că dacă păşim încet lucrurile nu pot ieşi mult mai interesant? Poate că avem nevoie de timp pentru a înţelege, pentru a ne adapta, pentru a cunoaşte, pentru a ne da seama de ceea ce dorim. Poate că drumul invers, de la nefericire la fericire este mai frumos şi senzaţia se păstrează mai mult decât atunci când entuziasmul nostru dispare după scurt timp. Poate că uneori avem nevoie să facem totul fără aşteptări, fără reguli, fără definiţii. Poate că ceea ce mă face astăzi fericită, mâine nu va mai avea efect şi invers.

Pâna la urmă ce este fericirea şi ce este nefericirea? De ce aproape întotdeauna raportăm totul la ele?

Prietenii indispensabile...

2010-10-08T12:20:00.000+03:00

Acum timpul se întorsese şi acele puţine clipe petrecute împreună îi reveneau încărcate de dor..Crezuse într-o prietenie indispensabilă. Ar fi vrut să-i cunoască fiecare zâmbet, fiecare trăire, ar fi vrut să se modeleze în funcţie de tot ceea ce şi-ar fi dorit să fie împreună. Era fascinată de faptul că se simţea capabilă de orice lucru frumos. Credea cu tărie în ceea ce simtea şi ştia că nu are nevoie de altceva pentru a reuşi să fie completarea pe care el o dorea.

Primul impas, prima deziluzie, prima rupere..Toate sunt suficiente pentru a realiza că uneori prieteniile indisensabile de care ne agaţăm cu atatâ pasiune, sunt doar rodul acelei părţi din noi care îşi doreşte să iubească, să dăruiasacă, să fie totul. Din păcate totul nu există...Când ieşim din sfera de influenţă a celuilalt, de cele mai multe ori ne dăm seama ca sentimentele noastre se domolesc, încât uneori chiar uităm sa ne mai gândim sau să mai încercăm să surprindem persoana respectivă. Oricât de mult ne implicăm într-o relaţie sau prietenie, de multe ori gradul de independenţă domină gradul de dependenţă faţă de acea persoană. Ne simţim atat de apropiaţi şi de fascinaţi, dar ce ne face să fim siguri că nu putem renunţa?

Astfel..credem în prietenii indispensabile, până la primul moment de evadare. Atunci, imaginile se derulează, zâmbim cu gândul la senzaţiile de atunci, dar ne dăm seama că dependenţele nu-şi au locul. Aşa ca dacă încercăm să uităm ceva sau pe cineva, totul vine de la sine, cum au venit şi sentimentele care ne-au tulburat pentru puţin timp. Ajungem să fim chiar surprinşi când descoperim că lucrurile pe care nu le credeam posibile s-au întâmplat atât de simplu, fără să fie nevoie de ajutorul nostru. Poate doar de cateva linii trasate la început, care apoi se dezvoltă fără prea multe gânduri sau frământări.

Voi ce credeţi? Există prietenii/relaţii/sentimente indispensabile? Cam cât de mult ne implicăm într-o prietenie cu adevărat? De multe ori o facem mai mult pentru noi sau pentru celălalt?

What i am to you?

2010-10-08T10:29:00.000+03:00

Ambiţii

2010-10-07T12:08:00.000+03:00

Zilele acestea doar vântul de toamnă se încăpăţâna să se facă simţit. Noi învăţam să ne purtăm zâmbetul cu căldură. Din când în când, invidia era şi ea de faţă şi prezenta felicitări. Ar fi vrut să ne spună, “bravo, voi credeţi că aţi depăşit orice obstacol”. Noi o priveam cu ironie, gândindu-ne că limitele pot fi prea uşor depăşite în orice moment. Trecem de la o extremă la alta, de la o stare la alta…dar ce nu înţelegea invidia era că lucrurile pe care le-am învăţat pană atunci rămân. Ele sunt cele care ne învaţă să nu uităm ceea ce vrem şi să încercăm să fim exact ceea ce ne propunem. Poate că invidia face uneori pact cu nesiguranţa şi rutina, dar ambiţia va rămâne întotdeauna o parte a noastră şi de noi depinde să nu ne lăsăm prinşi. Ambiţie ce nu analizează, ambiţie ce nu ezită, ci doar ştie să ne ajute pentru ca zâmbetul câştigat să persiste.

Cât de ambiţiosi sunteţi? Care sunt ambiţiile voastre în acest moment? Care credeţi că este diferenţa dintre ambiţie şi încăpăţânare?

Heavy in your arms

2010-10-06T10:29:00.002+03:00

Armistiţiul dragostei

2010-10-05T11:09:00.000+03:00

Pur şi simplu ne îndrăgostim. Poate că uneori persoana aceea este aşa cum o credem, poate că uneori este mai mult sau alteori este doar ceea ce vrem noi să fie.

Uneori putem numi atât de multe lucruri care ne plac la cineva, alteori nu mai avem nevoie de cuvinte, de explicaţii, doar ne simţim atraşi, captivaţi.

Uneori dragostea este reciprocă, alteori doar prin tact putem încerca să stabilim o relaţie de prietenie.

Uneori alegem să păstrăm distanţa, alteori să admirăm în tăcere acea persoană, dar să-i fim aproape.

Citeam de curând un articiol care m-a facut să mă gândesc cum trebuie să procedăm dacă suntem îndrăgostiţi de cineva care nu ne împărtăşeşte sentimentele? Sau invers: dacă ştim că cineva ne place, dar noi nu simţim la fel? Oare trebuie cineva învinovaţit dacă dragostea nu este reciprocă? Hmmm…cel care a respins-o, pentru că uite eu am vrut să-ţi dăruiesc totul, tu nu ai vrut? Sau..tu cel care te îndrăgosteşti?

Nu, tu nu eşti vinovat pentru că astfel de lucruri se întâmplă necontrolat şi acesta e o parte din farmecul lor. Dar, la fel de bine nu avem cum să învinovăţim pe cineva care nu ne-a dat nicio speranţă că ar căuta dragostea sau că şi-ar dori ceva. Mai mult noi suntem responsabili de acceptarea pe care ne-o poate dărui celalalt. Dacă ne îndrăgostim de cineva care nu simte acelaşi lucru, doar prin modul nostru de a fi, putem reuşi ca cealaltă persoana să vadă într-un mod frumos sentimenele pe care i le purtăm. Uneori pare mai simplu să victimizăm, să învinovăţim, dar această tactică nu va schimba sentimentele persoanei şi în final tot noi suntem cei care vom pierde şi urma de prietenie care începea să se contureze.

Cred că nimeni nu este vinovat pentru că nu poate exista o relaţie. Mai mult, ceea ce consideri stricat în momentul în care sentimentele nu sunt împărtăşite, poate deveni frumosul altuia şi oricât de dezamăgit eşti atunci, în momentul în care sentimentele vor fi reciproce, vei uita această experienţă şi vei avea încredere să dăruieşti şi să-ţi deschizi inima.

Voi ce credeţi despre dragostea neîmpărtăşită? Este vina cuiva pentru că pur şi simplu nu există acel ceva? Se poate ajunge la un armistiţiu, în care sentimentele să nu mai fie exteriorizate şi cei doi să păstreze o legătură frumoasă?

Rollerblades

2010-10-04T16:44:00.002+03:00

Termen limită

2010-10-04T11:26:00.001+03:00

Ipotetic, ne dorim foarte mult un lucru. Iniţial nu ştim dacă este posibil, dacă ne facem speranţe în zadar sau dacă situaţia va fi în favoarea noastră. Azi parcă totul merge foarte bine şi credem că vom reuşi ceea ce ne dorim, mâine lucrurile încep să nu mai fie prea roz şi atunci începem să ne gândim: hmmm…oare ce ar fi mai bine să fac? Poate că nu este posibil si dezamăgirea îmi readuce o senzaţie pe care mai demult mi-am propus să o ocolesc. Apoi, pentru încă o perioadă, lucrurile îşi revin şi iar avem senzaţia că vom obţine ceea ce ne-am propus.

Ce este indicat să facem în astfel de situaţii? În zilele favorabile, accelerăm mersul firesc al lucrurilor în speranţa că vom obţine mai mult? În zilele pesimiste, renunţăm…până data viitoare? Sau ne impunem un termen limită până la care încercăm să facem lucrurile aşa cum ne dorim? Iar când ajungem la termenul limită reanalizăm situaţia şi atunci decidem dacă e mai bine să ne reorientăm?

Voi cât de multă răbdare aveţi pentru a obtine lucrurile pe care vi le doriţi? Cum reuşim să ne temperăm pentru a avea mai multă răbdare?

Joc maleabil

2010-10-03T11:53:00.000+03:00

Aproape întotdeauna vrem ca jocul să se desfaşoare după regulile nostre. Ca să fim convinşi să luam parte trebuie să ne simţim apreciaţi, respectaţi şi de multe ori la primul pas care nu corespunde cu modul nostru de a fi, izbucnim. Devenim mai pretentioşi, mai atenti şi încercăm să continuăm jocul după placul nostru.

O parte domină, alta este dispusă să-i facă oricum pe plac. Dar ce s-a întâmplat cu maleabilitatea? Poate că abia când ne place de cineva cu adevărat uităm de interesele proprii, putem fi temperaţi şi abia atunci jocul devine provocator, incitant, nu mai exista pretenţii şi nimeni nu mai domnină...

Poate exista un joc în care părţile doar să se completeze, fără ca unul să simtă nevoia să fie el cel care dă tonul mişcărilor? Poate exista un joc tacit, maleabil în care să fim dispuşi să ne însuşim lucruri noi şi în care dorinţa de afirmare să fie egală? Putem găsi pasiuni comune pentru ca jocul să-şi menţină plăcerea?

Secrets

2010-10-02T10:41:00.002+03:00

Un weekend frumos, plin de zambete :)

Despicable Me

2010-10-01T10:28:00.000+03:00

Pentru o seară foarte amuzantă, cu multă încredere vă recomand, Despicable Me. Personajul principal, Gru este de-a dreptul haios şi noul lui plan diabolic este să fure luna. Oare va resuşi? Planul merge excelent până în ziua în care Gru întâlneste trei fetiţe orfane pe nume Agnes, Edith si Margo, care îi imblânzesc sufletul şi îi ating coarda sensibilă, privindu-l ca pe un potenţial tata. Astfel, Gru este forţat să facă faţă provocării pe care i-o lansează cele trei orfane şi să renunţe la planul lui diabolic de a fura Luna. Are un final foarte frumos, dar vă las să-l descoperiţi singuri.

Blood Like Lemonade

2010-09-30T19:07:00.002+03:00

Trecut sau prezent?

2010-09-30T14:33:00.000+03:00

Vreme superbă de toamnă, un loc drag mie, o provocare destul de mare...şi minivacantă pană luni. Hmmm..să vedem ce o sa iasă şi de această dată.

Singurul gand pe care îl iau cu mine este: dacă am avea posibilitatea ca pentru o oră să lăsăm trecutul să facă parte din prezent, ce ar fi indicat să facem? Să ne testăm pentru a vedea dacă chiar am depăşit acel moment din trecut, să evitam o astfel de întâlnire sau...? Hmmm..dacă mai apoi trecutul va bântui din ce în ce mai mult prezentul? Ce să fie: o oră la răscrucea dintre trecut şi prezent sau doar prezent?

Closing Time

2010-09-29T16:26:00.000+03:00

Explozie de cuvinte

2010-09-29T11:50:00.000+03:00

Explozie de cuvinte..Cuvinte care ascund multe, cuvinte care se unesc unele cu altele, cuvinte care lasă impresia că nu ştiu unde vor sa ajungă. Apoi, brusc, datorită a doua, trei vorbe emoţia devine irezistibilă, necontrolabilă, dând peste cap măsura sentimentelor. Uneori nici măcar nervii nu mai rezistă să aştepte această explozie de cuvinte, pentru că şi ei au îndurat prea multe. Abia acum armura lor este înlăturată, cuvintele îşi menţin efectul şi singurul rezultat este zâmbetul care nu mai are nevoie de niciun cuvânt.

De curând aş fi spus foarte convinsă că vreau doar fapte, nu cuvinte. Acum cred că explozia de cuvinte poate deveni un obicei frumos, care să întregească efectul întâmplărilor care devin din ce în ce mai previzibile. E uimitor de frumos cum în explozia lor, cuvintele devin atât de transparente, dar mereu surprinzătoare.

Alone Again Or

2010-09-28T20:46:00.000+03:00

Limitele prieteniei..

2010-09-28T11:10:00.000+03:00

Cred că cel mai firesc lucru pe care îl putem face atunci când ne place de o persoană este să încercăm să fim prieteni cu ea. Fie că ne simţim foarte bine în preajma ei, fie că ne place cum gândeşte, fie că avem multe lucruri în comun sau chiar păreri diferite constructive, treptat ajungem să îndrăgim acea persoană şi să avem încredere în ea.

Iniţial în orice prietenie există multe zâmbete, multe ore petrecute vorbind şi totul pare să meargă de minune. Dar ce facem în relaţiile de prietenie care se stabilesc între un EL şi o Ea? Este indicat să definim încă de la început termenii prieteniei şi să trasăm niste limite? Doar prieteni, prieteni cu posibilitatea de a se transforma în ceva mai mult sau…? Poate că pe moment nu ne gândim, dar întotdeauna există riscul ca din partea unuia să fie puţin mai mult. De aici apar unele aşteptari si uşor, uşor prietenia începe să fie lezată, indiferent de cât de strânsă şi frumoasă era. Persoana ne este simpatică, dar probabil că în termeni nedefiniţi este foarte uşor să interpretăm lucrurile aşa cum vrem şi să sperăm mai mult.

Ce facem când unul dintre prietenii apropiaţi se îndrăgosteşte de noi? Sau ce facem când noi ne îndrăgostim de un prieten bun? Ce alegem: prietenia sau sentimentele şi speranţa de a avea mai mult? Cum reuşim să salvăm prietenia? Dacă suntem puţin atraşi de acea persoană riscăm prietenia şi acordăm o şansă în altă direcţie sau doar încercăm să-l înţelegem pe celălat şi păstrăm limitele prieteniei?

Mademoiselle

2010-09-27T14:44:00.000+03:00

Amprente

2010-09-27T12:08:00.000+03:00

Credem că ne cunoaştem, dar chiar şi noi suntem surprinşi de efectul pe care unele persone îl au asupra nostră. Poate că uneori reuşim lucruri de care nu ne credeam capabili doar datorită lor.

Poate că în moduri specifice,fiecare persoană pe care o cunoaştem îşi lasă amprenta asupra noastră. Amprente amuzante, amprente zâmbitoare, amprente mature, amprente pline de mister, de dileme, amprente ajutătoare, amprente care vin la momentul potrivit. Toate sunt amprente care ne influenţează personalitate şi ne determină să ne definim tot mai mult.

Care este cel mai frumos lucru pe care l-aţi învăţat de la o persoană dragă vouă? Care este amprenta pe care o simţiţi cel mai puternic?

Nostalgie de duminica

2010-09-26T13:52:00.002+03:00

Aceeaşi spectatori, aparent acelaşi joc, doar un singur chip lipseşte acum din acea duminică ce părea întotdeauna previzibilă. Locul rămăsese la fel de frumos şi încă te ajuta să evadezi din mijlocul problemelor, a gândurilor şi a întrebărilor. Acolo reuşeam întotdeauna să zâmbesc, să visez, să vreau să merg mai departe oricât de sumbre păreau unele duminici. Nucul bătran, banca pe care am petrecut ore întregi, priviri ce se transformau în zâmbete jucăuşe. Duminici nostalgice, duminici insorite, duminici pline de trăire.. în acel loc, locul de duminică.

Toate au rămas acolo, doar chipul a dispărut..Oare îti aminţesti uneori de acele zile si de chipul care a încercat să te facă de atâtea ori să zâmbeşti şi să crezi că orice ar fi, va incerca să-ţi fie alături? Ce rămâne în final? Un zâmbet şi o nostalgie de duminică, dorul de locul preferat şi întrebarea: ce îţi vei aminti tu? Curând un alt chip va completa jocul, dar poate nu va îndrăgi şi locul..

Hurt

2010-09-25T10:18:00.000+03:00

Suflete..

2010-09-24T10:11:00.001+03:00

Suflete ce se cunosc şi se împrietenesc ca să creeze o neînţelegere seducătoare, suflete ce se întâlnesc în momente unice ce nu se povestesc pentru că fiecare dintre ele are o altă poveste a fericirii.

Suflete ce duc o existenţă comună secretă, suflete ce încă visează la magia primului moment, care întotdeauna îşi imprimă stilul asupra a tot ceea ce va urma.

Suflete ce se pierd în întâlniri prea frumoase, în întâlniri banale sau în întâlniri obişnuite, dar care nu uită să zâmbească şi să trăiască fiecare moment cu maximă intensitate.

Suflete ce se dăruiesc încontinuu, suflete ce au învăţat să nu renunţe la existenţă pentru a descoperi siguranţa. Suflete ce au înţeles că dacă siguranţa devine un scop, există riscul ca ele să devină cele care o îndepartează, chiar şi acolo unde simţim că este evidentă.

Suflete ce nu se despart atunci când povestea fericirii începe să devină confuzia memoriei cu uitarea. Chiar şi atunci sufletele nu se rătăcesc, ci rămân împreună sperând că în timp vor trăi un moment perfect care va întări legătura iar şi iar..

Poate că dragostea nu are nevoie de niciun ingredient sau artificiu ca să reziste, ci doar de suflet…

25 de Ore

2010-09-23T13:58:00.001+03:00

Acum câteva zile scriam despre Nu pot sau Nu vreau. Revin asupra ideii, fiind convinsă că dacă ne dorim ceva cu adevărat găsim timp şi se poate. Poate că uneori nu reuşim pe moment, poate că alteori trebuie să dăm dovadă de mai multă iniţiativă şi să dăruim din timpul nostru. Totuşi, nu cred că rezolvăm ceva dăcă rămânem fixaţi asupra ideii: nu am timp. De ce preferăm să ne gândim mereu la acest lucru, când am putea să încercăm să câştigăm mai mult timp, sau măcar să alternăm zilele mai aglomerate cu cele în care să ne rămână timp şi pentru noi?

Ar fi frumos să existe măcar din când în când o zi de 25 de ore. Oare cum ar fi atunci? Dacă în rest avem impresia că nu avem timp, atunci am sesiza vreo diferenţă şi ne-am gândi ca acea oră să o atribuim pentru ceva diferit, plăcut, relaxant? Cum ne-am prioritiza în acel moment lucrurile?

Din păcate, nu pot exista 25 de ore..Cel mai probabil ziua poate avea atâtea ore câte ne dorim noi, dacă ştim şi vrem să le utilizăm eficient. Voi ce soluţii propuneţi pentru a păcăli timpul?

Hou have loved enough

2010-09-23T09:53:00.000+03:00

Şah mat

2010-09-22T13:12:00.000+03:00

Ironie subtilă, siguranţă aparentă, senzaţia că lucrurile au fost pecetluite, dar de fapt nu s-a întâmplat nimic. Un amalgam de trăiri, întrebări tăcute, zâmbete regăsite în dorinţa de a respecta fiecare lucru pe care mi l-am propus. Acum totul are legatură doar cu mine. Poate că încă nu ţi-ai dat seama, dar după mult timp, chiar şi jocul de şah a devenit atipic. Poziţiile s-au schimbat de prea multe ori, dar nu şi tactica. Tu crezi că încă muţi pentru amândoi, eu stiu că indiferent de mutarea ta, pentru mine jocul deja s-a terminat. În sfârşit e simplu să domini jocul, pentru că ai devenit singurul jucător.

Cu zâmbetul pe buze, pot să mă bucur de o zi ce-mi pare atât de simplă şi să-ţi opresc orice mutare. Şah mat, învingătorul îşi savurează victoria în linişte fără să încerce să triumfe şi astfel satisfacţia se transformă în zâmbet, iar zâmbetul în libertate.

Oare pentru a ajunge la acest şah mat putem pretinde uneori că nu există absolut nimic? Dacă ne gândim la situaţii în care simţim nevoia să demonstrăm cum suntem sau ce vrem.. şi pur şi simplu ne purtăm ca şi când am reusit să facem acest lucru şi nu mai avem nicio obligaţie? Oare atunci reuşim să ne detaşăm cu adevărăt şi să lăsăm orice gând departe? Cum ar fi sa ne trezim într-o zi şi să spunem stop fără să ne oferim nicio explicaţie sau motivaţie? Sau preferăm să ducem mai departe lucrurile, chiar şi cu acele goluri formate din lucrurile care nu ne-au reuşit, dar la care nu încetăm să ne gândim?

Tale of Two Brains

2010-09-22T09:49:00.001+03:00

Conexiuni, conexiuni şi iar conexiuni..Si iată cea mai bună dovada, foarte amuzantă:

O zi frumoasă!

Common People

2010-09-21T13:36:00.000+03:00

Doar o zi normală :) Ce dor imi era!