Somewhere Only We Know

Un loc secret, departe de aglomeraţia care va fi în aceste zile. Tot ce contează este că weekendul a inceput si nimic nu-mi poate strica buna dispoziţie. Un weekend placut tuturor!

Autosugestie

Ingrediente pentru autosugestie: 2 coli colorate, o melodie preferată şi o cană de cafea, ceai sau ciocolata caldă.

Prima coală…bleu. Aici voi scrie gândurile care mă frămantă, un nume, lucruri care din când în când revin. Apoi, pur si simplu le voi tăia cu o linie şi ele vor dispărea din mintea mea. Următoarea dată când voi lua această foaie, ea va fi goală, pentru că deja voi fi uitat de aceste lucruri. Astfel, coala bleu îmi va sugera optimism, faptul ca orice ar fi, într-un fel sau altul voi trece peste acele lucruri. Poate că nu este neapărat nevoie sa le scriu, poate că este doar un mod de a conştientiza că este bine să mă eliberez cât mai des de lucruri care nu-şi mai au rostul.

Cea de-a doua coală…roşie. Aici voi scrie lucrurile pe care vreau să le fac, lucrurile la care visez, lucruri pe termen lung, dar de care nu trebuie să uit. Roşie, pentru ca îmi inspiră, ambiţie şi mai ales dorinta de a bifa cât mai des lucruri pe această coală. Aşa, de fiecare dată când voi simti că mă plafonez, mă voi gândi la coala roşie, care mă va inspira pentru acel moment. Ea va fi prietena foarte bună cu cea bleu, pentru că de cele mai multe ori solutia cea mai potrivită pentru stările pesimiste constă în multe, multe lucruri frumoase. Astfel, autosugestia constă în a-mi spune că orice ar fi, e timpul sa merg mai departe şi că cel mai potrivit ar fi să mă concentrez asupra unor lucruri noi. Pot să zâmbesc, pot să nu mă mai gândesc şi pot să descopar multe alte sensuri în lucruri cărora poate până acum nu le-am acordat atenţia necesară.

Dancing with myself

Upsy

Am oprit alarma de la ceas, cu gândul că în câteva minute o să mă trezesc, dar acele câteva minute s-au transformat în mult mai mult, aşa că de dimineaţă am fost ca Speedy Gonzales. În drum spre serviciu, zâmbetul discret dat de emisiunea mea favorită de la Guerilla, mai că s-a transformat într-un zâmbet de genul: “ce o fi avand de râde singură pe drum”. Am ajuns la serviciu şi în loc să-mi fac un ceai, m-am trezit cu cana şi cutia de cafea în mana. Internetul a făcut şi el figuri pentru o vreme, iar când şi-a revenit descopăr că banca mea de suflet s-a gândit să mai lanseze o promotie şi că vor produse separate. Deci, minunat . Spun de suflet pentru că nu e săptămâna în care să nu se gândească să mai modifice ceva, oricat de mic, iar de data aceasta nu a fost în sensul bun! Apoi m-am trezit mărturisind un lucru pe care de câteva zile evitam să-l spun. Upsy! Deci, aşa cum ar spune cineva: azi este miercuri, miercuri se întâmplă cele mai haioase lucruri sau de cele mai multe ori, totul iese exact invers. Upsy! Ori ziua de miercuri e de vină, ori sufăr de zăpăceală cronică.

Dilemă

La o discuţie între fete, s-a pus problema întalnirilor care nu au finalitatea dorită. Adică, se iau 2 personaje, acestea se întalnesc de mai multe ori, se simt bine împreună, au mai multe lucruri în comun, dar de fiecare dată lucrurile ajung într-un punct mort. Nu ştii dacă o sa mai existe o altă întalnire sau dacă persoana respectivă are vreo intenţie. De cele mai multe ori, cea mai potrivită întrebare pare a fi: “ce vrei de la mine”. Dar eziţi să o pui, poate pentru a nu-l speria pe celălalt sau pentru a nu-i da impresia că ai interpretat greşit. Ce rămane de facut? Mai multa răbdare? Mai multă iniţiativă din partea celui care ar vrea ca lucrurile să urmeze un anumit curs? Sau pur si simplu…abandon?

Un joc...

Un joc în care intenţiile nu sunt definite şi asta îl face mai palpitant. Un joc în care nu există reguli, dar în care jucătorii ştiu că singurul lucru pe care trebuie să se axeze este acela de a surprinde, dar într-un mod sincer. Un joc care în mod inexplicabil ne face mai zâmbitori. Un joc care aduce o pată de culoare în fiecare zi prin simplu fapt că există. Un joc, jocul ce treptat devine mai interesant, fie că este vorba de prietenie, de dragoste sau de acele lucruri de care simţim nevoia uneori. Un joc care îmi place pentru că implică atât amuzament, cât şi responsabilitate. Mai simplu spus: mă joc într-un mod care îmi place pentru a cunoaste ceea ce îmi doresc, iar pe masura ce cunosc mai mult, jocul devine o parte din mine. Iar partea mai frumoasă este că jocul meu poate deveni jocul altcuiva care-l inţelege, iar jocul altcuiva poate deveni jocul meu. Tot ce conteaza în final este că acel joc ne defineşte.

Alors on Dance

Gandul la weekend, chef de dans si o melodie data pe repeat:

O mare de cuvinte

Ipoteze..Clişee…O mare de cuvinte…Si totuşi atât de puţine fapte. O mare de cuvinte, care mai mult te ameţesc. Am ceva de spus, o fac. Nu în mod agresiv, agasant sau ironic, ci cât mai diplomat şi mai ales explicit. De ce să lansăm niste ipoteze care nu pot fi susţinute? De ce să ne complacem în situaţii pe care deja le consideram depăşite? Cuvinte, mult prea multe cuvinte pentru a argumenta situaţiile respective. Poate că acest “de ce” nu şi-ar mai avea locul, acolo unde ar exista suficient realism.

Beautiful day

Am început ziua zâmbind. Azi, în mod sigur nu este luni. Mă tot gândesc că lucrurile frumoase se întâmplă exact când ne asteptăm mai puţin, dar chiar când avem nevoie de ele. Poate pentru că în astfel de momente suntem capabili să le preţuim şi să le savuram mai intens. Sper sa fie o săptamâna interesantă, plină de lucruri frumoase.

Simpatie...

Simpatie...Simpatie pentru initiaţivă, simpatie pentru înţelegere, simpatie pentru curajul de a spune exact ce simţi, fără teama de a fi mustrat sau înteles greşit...Si mai ales, simpatie pentru sinceritate, indiferent cât de brutală poate fi uneori. Simpatie pentru bucuria acestui moment, fără a trasa prea multe planuri. Simpatie pentru bucuria de a zâmbi, de a fi îndrăgostit...Doar simpatie, la asta mă gândesc astăzi. :)

Săptămâna neagră a internetului

Clar!Asta a fost săptămână neagră a internetului. În 2 dimineţi, până aproape de ora 11, internetul nu a mers. Intră, ieşi, restartează serverul, poate,poate avem noroc. Uite aşa se făcea aproape 12 până când lucrurile reveneau la normal. Cu ce să încep? În marea mea grabă de a recupera timpul pierdut, aveam toată ziua senzaţia de agitaţie.

Azi, mai bine ca zilele trecute! Avem net, dar nu merge serverul din cauză că furnizorul de net face nu ştiu ce îmbunătăţiri. Initial,ne-au spus că de la ora 9 nu vor fi probleme. Dar, iată că este aproape 11 şi avem net, dar nu ne merg bazele de date, site-ul, nimic ce ţine de serviciu. Clar, nu a fost o săptamână bună pentru tehnologie. Vreau o zi normală!!!

Leapsa cu raspunsuri sincere

Sinceritate, azi se cere sinceritate prin leapsa de la Black Angel:

1. Ai o poreclă?
Nu chiar...In liceu mi se mai spunea Alba, pentru ca unele persoane se gandeau ca este tot prenume.

2. Unde locuieşti?
In general in Bucuresti...In unele weekenduri si vacante la Breaza, judetul Prahova.

3. Ce înălţime ai?
1.68

4. Ai zi onomastică?
Da- 30 august: Sf Alexandru.

5. Ce ocupaţie ai?
Analist financiar.

6. Ai fraţi sau surori?
Da, un frate mai mic cu 3 ani.

7. Limba materna?
Romana.

8. Limbi vorbite?
Engleza si franceza.

9. Colecţii?
Hmmm...Nu prea...Mai degraba pasiuni: pentru carti si geluri de dus.

10. Număr la pantofi?
38.

11. Şcoli absolvite?
ASE: Facultatea de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori;
ASE: Facultatea de Marketing.

12. Materia preferată?
Matematica.

13. Ce hobby-uri ai?
Plimbarile.

14. Bani de buzunar?
Rataciti prin buzunare si gasiti in momente in care devin foarte, foarte utili.

15. Dorinţă?
Sa fac cat mai multe lucruri frumoase, lucruri ce tin de interior.

16. Vise?
Ohoho...Mai tot timpul. I'm a dreamer.


17. Număr norocos?
13

18. Ai vrea să revezi:
Niste prieteni dragi cu care nu am apucat sa ma vad de ceva timp.

19. Ai animale de casă?
Nu.

20. Sentimentul cel mai preţuit?
Sinceritatea.

21. Care a fost cea mai frumoasă zi din viaţă?
Cred ca fiecare zi are ceva special...Am avut multe zile frumoase, dar cred ca se poate si mai mult de atat.

Dau mai departe aceasta leapsa prietenilor din blogroll, care doresc sa o preia.

Dream catch me

Ritm alert

Mai în glumă, mai în serios, seara trecută i-am propus fratelui meu să iesim să alergăm. Toate bune şi frumoase, ajungem în parc şi hai să alergăm, că doar de asta am ieşit. Distrată, dupa o zi destul de agitată, deja mă gândeam că nu o să rezist prea mult. Deja îl auzeam pe fratele meu făcând glume pe seama mea, dar mă consolam cu ideea că tot am facut ceva miscare până în parc. Ştiu, am ruginit. Poate pentru că în liceu niciodată nu mi-a placut proba de rezistentă. Adică, mai degrabă încerc să rezist dacă fac lucrurile din placere, decât să le fac pentru că trebuie.

Pornim noi încetişor, rezist cât rezist, dar când măreşte ritmul deja simt că nu, nu mai pot. Îmi spune că ne vedem la scări şi işi vede de alergat. După ceva timp, în care recunosc că am şi mers, ajung într-un final la scări. Pană acolo, mă tot gândeam că alerg cam dezechilibrat şi că în mod sigur mă plictisesc repede, mai ales dacă sunt singură. La scări, fratele meu mă privea râzând şi m-a anuntat că văd eu în câteva moment ce înseamnă alergat. Am început cu coboratul şi urcatul scarilor în două reprize, apoi alergat, în ritmul meu. Aşa , nu mai aveam de ce să mă plang că nu-mi place să alerg singură. Cert e că de fiecare dată când dădeam să mă opresc, nu mă lasa. Hai, hai aleargă, fortează-te putin! La ultima tură, m-a păcalit, a spus că mergem până în capăt alergând şi apoi pornim încet spre casă, dar iar m-a pus să alerg. A fost distractiv, mai ales când mi-am dat seama că am alergat destul de mult. Iar partea frumoasă este ca azi nu am febră musculară şi mi-am propus ca până când se face vreme de role să mai repet experienţa.

O zi de luni diferită

Miros de iarbă verde, miros de copaci înfloriţi, dâmbul nostru de iarbă. Doar contemplare. Duminica mea s-a prelungit şi încă visez la acest peisaj.

Pentru ziua de luni, mi-ar plăceă să pot vorbi cu cineva astfel încât mereu sa fie soare, pentru a fi mai voioasă. Apoi, aş vrea ca programul să înceapă cu 2 ore mai târziu decât în mod normal. Cea mai potrivită oră ar fi 10, aşa as ajunge la serviciu mai binedispusă. Mai mult de atât, as vrea ca o dată la câteva saptămani, să am ziua de luni liberă. Un fel de rotaţie, toată lumea este multumiţă atunci când îi vine rândul şi după o zi de luni cu absenţă, randamentul pentru restul saptamanii va fi mai ridicat.

Cum înca nu stiu cum toate aceste lucruri ar putea fi posibile, prefer să uit ca este luni. Muzică, cana de cafea şi să vedem ce mai este nou în această zi.

Mult prea mult

Când mult devine mai mult decât atât? Mai mult decât poţi cere, mai mult decât poţi da? Prea multă atenţie? Prea multe pretenţii? Prea multă dragoste? Prea multe informaţii? Prea multă ironie? Prea multă distracţie? Prea mult din tot? Buffff…Când devine totul prea greu de acceptat sau de suportat?

Zâmbete molipsitoare...

Pentru mine, de cele mai multe ori zâmbetele sunt molipsitoare. Îmi place să-i privesc pe ceilalţi zâmbind, îmi place să-mi aduc aminte de lucruri frumoase şi de cele mai multe ori zâmbesc şi eu, dându-mi seama că nu am niciun motiv ca în acea zi să nu zâmbesc.

Cred că de cele mai multe ori cuvintele frumoase contează, oricât de simple ar fi. Mai ales atunci când vin de la cineva drag, cineva apropiat. Ele se transformă în cuvinte care ne fac ziua mai frumoasă, care ne dau si mai multe motive să zâmbim. Astfel, poate că zâmbetul pe care-l purtăm în acel moment, molipseşte şi alte persoane din jurul nostru. Poate că acesta este cel mai simplu mod de a le face altor persoane ziua mai frumoasă: chiar dacă nu-i cunoaştem, le putem dărui un zâmbet.

Cred că modul în care ne incepem ziua ne influenţează dispoziţia. De ceva vreme, am un obicei: în drum spre serviciu, vorbesc la telefon cu o persoana apropiată mie. Nici nu contează că uneori se mai pierde semnalul în metrou şi ma trezesc că în ultimele secunde am vorbit singură, ci doar că oricare ar fi dispozitia mea din acel moment, cineva este acolo să mă asculte. Asta mă duce cu gândul la faptul că atât timp cât vrei să faci sau arăţi ceva, nu găsesti impedimente, ci pur şi simplu o faci. Cu atât mai mult, dacă este ceva din suflet, în mod sigur va avea un efect şi mai frumos.

Vouă ce va face ziua mai frumoasă?

Algoritmul prieteniei

Fie X si Y două puncte într-un spaţiu nedefinit. La un moment t1, punctele se intersectează şi descoperă că se simt bine împreună, că au multe lucruri în comun. Încep să petreacă din ce în ce mai mult timp împreună, totul este frumos, există acea nerabdare de a se vedea, de a sta de vorbă cu orele, etc. La un moment t2, punctul X devine agresiv pentru că nu întelege că Y mai are şi alte ocupaţii, prieteni cu care trebuie să se mai vadă. Asa că devine insistent, găseste motive aparent banale pentru care anumite lucruri nu-i mai convin şi lucrurile încep să dea cu virgulă.

Y incearcă să înţeleagă, să arate ca nimic nu s-a schimbat şi mai ales să-l facă pe X să-şi dea seama că relaţiile de prietenie nu sunt exclusive. Nu e ca şi cum legi o prietenie şi hop-ţop te trezesti sugrumat de aceasta prietenie, fara să mai ai posibilitatea să respiri de unul singur. Apoi urmează replicile de genul: “dar ai uitat de mine”, “nu ne-am mai văzut de Z zile”, “n-ai mai dat niciun semn de viaţă”. Uite aşa, numarul de zecimale de după virgulă începe să tindă spre infinit. Pană la urmă prietenia nu presupune reciprocitate şi mai ales întelegere? Adica, dacă pur şi simplu ai o perioadă mai aglomerată, de ce atâtea întrebări sau reproşuri? Şi mai ales lipsa de încredere? De ce prietenia respectivă tinde să devină o ecuaţie aproape imposibil de rezolvat, tocmai în încercarea de a evita astfel de discuţii?

Apoi intervine o a 3 variabilă: timpul. E o variabilă ajutătoare, care încearcă să găsească soluţia corectă a ecuaţiei. Întăreste legătura stabilită între cele două puncte, dar mai ales le face să înţeleagă că dacă 2 persoane se plac din varii motive, nu este nevoie de demonstraţii permanente.

Motivaţii

Încă ma gândeam la ce frumos ar fi fost să mai dorm o oră în plus şi la o zi cu soare, când am ajuns la birou şi am aflat ca o sa avem şedinţă. Repede bem o cafea, povestim ce am facut în zilele de concediu şi iată-ne în sala de şedinţe.

-Dragii mei, m-am gândit că urmează câteva luni în care trebuie să ne concentram şi să fim foarte productivi (130% cum ne spusese într-o sedintă anterioară), pentru a reuşi ceea ce ne-am propus in acest an. De aceea, m-am gândit să încerc să vă impulsionez şi vă propun programul de lucru afisat pe videoproiector.Mai mult de atat, salariile vor fi mărite cu 25% şi pentru concediul din vară, firma va plăti câte o excursie pentru fiecare dintre voi. Ce părere aveţi?

Noi ne uitam buimăciţi unul la altul. O fi câştigat şefa la loto?O fi căzut din pat de dimineaţă? E prea frumos ca să fie adevarat.

Înainte sa răspundem, un telefon începe să sune. Ce cunoscută îmi pare melodia. Încep să zambesc şi îmi dau seama că este melodia de la ceasul de alarmă. Au, au, au! Cineva să ma ciupească. Ce frumos visam!

Amuzant vis, dar ce facem când încetăm să mai fim motivaţi de anumite lucruri şi totuşi ne simţim prinşi în acel loc?

Limite...

Uneori lucrurile pot fi mai mult decât complicate…De ce să nu acceptăm acest lucru şi să ne irosim timpul trasând tot felul de limite? Limita dintre posibil şi imposibil, limita dintre agonie şi extaz, limita dintre interior şi exterior, limita dintre X şi Y, limita dintre ceea ce vreau şi ceea ce trebuie să fac, limita până la care sunt dispus să merg. Până la urmă care este rolul acestor limite? Sunt limite constructive? Ne ajută să nu ajungem în acelaşi punct de impas? Sau sunt limite de care uităm complet în momentul în care ne ciocnim cu realitatea? Oare putem ajunge prinşi între limite?

Paşte Fericit!

Cum au mai ramas doar câteva ore până când ne vom bucura de Înviere, vă spun încă de acum Hristos a Înviat! Vă doresc un Paşte Fericit alături de cei dragi şi multă lumină în suflet! Zâmbete, căldură şi multe, multe ouă roşii.

Feel Good

Ce frumos este acasă! Aproape de fiecare dată, în astfel de perioade, mă simt ca şi când aş fi iar la liceu. Uit de serviciu, de anumite lucruri pe care mi-am propus să le fac, uit de timp. Mai văd un film, mai citesc ceva, mai ies la o cafea sau mai încerc câte ceva prin bucătarie. Agitaţia a ramas undeva în Bucureşţi, gândul undeva pe o bancă în Herăstrau, mintea pierdută pe undeva prin spatiu. Aşa că, am uitat chiar şi de astenia de primăvară, pe care începusem să dau vina pentru starea mea din ultimele zile. Feel Good! :)

Funcţionez

Funcţionez, acesta e cuvântul cheie al saptămânii. M-am simţit ca un zombie, dar funcţionez: aiurită, îndragostită, zâmbitoare, pusă pe şotii. Cu atât mai mult azi. Încă 6 ore şi vacanţă, până miercuri. Şi totuşi, parcă nu m-am trezit. Nu-mi vine să cred că deja este 1 Aprilie, că se apropie Paştele. Cred ca eu încă am ramas prinsă cândva pe la începutul lunii februarie. Hmmm, dar ce contează e că funcţionez şi zilele acestea vreau să-mi încarc bateriile, să iau cu mine doar geanta cu zâmbete…